Recenzie Zi dupa Zi de David Levithan


Titlu: Zi după ZI
Autor: David Levithan
Nr. pagini: 315
An apariție: 2014
Editură: Trei
Disponibilă:aici!                        
                                              Imagini pentru zi dupa zi editura trei                                              
Mă trezesc. 
Imediat trebuie să-mi dau seama cine sunt. Nu e vorba doar de corp — de a deschide ochii și a descoperi dacă pielea de pe braţ este măslinie sau deschisă la culoare, dacă părul meu e lung sau scurt, dacă sunt gras sau slab, băiat sau fată, dacă am cicatrici sau nu. Corpul este cel mai ușor lucru cu care te adaptezi, dacă ești obișnuit să te trezești în fiecare dimineaţă în unul nou. Ceea ce poate fi greu de înţeles este viaţa, contextul în care se află corpul. 
În fiecare zi sunt altcineva. Sunt eu însumi — știu că sunt eu însumi — dar sunt și altcineva. 
Întotdeauna a fost așa.


*Recenzie*

Cum ar fi ca în fiecare dimineaţă să te trezeşti într-un alt corp?

O întrebare la care mulţi dintre noi, nu ne-am gandi niciodată. 

Dar A, personajul principal din cartea lui David Levithan, este un băiat care în fiecare dimineață se trezește în trupul altui om.
Azi poate fi un băiat drogat, mâine o fată superbă, în fiecare zi altcineva, dar de aceeași vârstă de fiecare dată. 

Niciodată nu se trezește de două ori în același corp, de aceea și-a stabilit câteva reguli de "supraviețuire": să nu se implice în viețile al cărui corp îl are pentru o zi, să nu se atașeze de persoane, să nu se facă remarcat.
Dar oare ce se întâmplă  când te îndrăgostești?
„Din experiența mea, dorința e dorință, iubirea e iubire. Nu m-am îndrăgostit niciodată de un sex. M-am îndrăgostit de indivizi. Știu că oamenilor le e greu să facă asta, dar nu pricep de ce e atât de greu când este atât de evident.”
A se îndragosteşte de Rhiannon brusc, este o iubire ce îl ia pe nepregătite, îl face să rişte pentru aceea iubire. Dar oare merită Rhiannon? Oare îl poate iubi ea în diferitele corpuri pe care le v-a lua A?
  „Nu vreau să o iubesc. Nu vreau să fiu îndrăgostit.”
 Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte sunt gândurile lui A, descoperirea lui cu privire la moartea unui individ care a trăit înconjurat de prieteni şi familie, despre iubirea oamenilor, despre problemele  „esenţiale” ale vieţii (în concepţia noastră, a oamenilor obişnuiţi).


„Lacrimile îmi șiroiesc pe față. La început nu înțeleg asta, pentru că nici nu l-am cunoscut pe omul despre care se vorbește- nu cunosc pe nimeni din încăperea asta. Nu fac parte din asta... și de aceea plâng. Pentru că nu fac parte din asta și nu voi face parte niciodată din ceva de genul ăsta.....Nu voi avea niciodată o familie. Niciodată oamenii nu vor avea inima grea din cauza morții mele....N-am să las dâra de amintiri pe care a lăsat-o el.”
 „Zi după Zi" este o carte frumoasă, care te pune pe gânduri şi care nu se axează în principal pe iubirea adolescentină dintre protagoniști, dar care te va face să te gândeşti poate la superficialitatea iubirii umane. O carte ce merită citită!


Fotografia postată de Bianca Alexe.

Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.

Niciun comentariu: