Interviu cu Ana Mănescu

Ana Mănescu este autoarea a 3 carți publicate la editura Herg Benet. Quasar, Stresul dintre orgasme si alter.ego vă asteaptă pe site-ul editurii. Ana Mănescu a studiat facultatea de Istorie, însa a descoperit arta scrisului si astfel, a devenit cunoscută pentru carțile ei. Vă invit sa citiți încă un interviu intresant de pe pagină.

Îți mulțumim pentru timpul acordat!

Întrebare: Ți-ai dorit dintotdeauna să fii scriitoare?
Ana Mănescu: Asa cred. La un an am ales stiloul de pe tavă. Și mă jucam de-a povestitul și de-a scrisul de dinainte să știu să citesc sau să scriu. Nu știu de unde a venit asta. Nu țin minte să fi stat cineva cu mine să-mi citească povești în fiecare seară. Însă am casa plină cu cărți, așa că m-am dus natural spre ele. De conștientizat că vreau să fiu scriitoare am făcut-o undeva prin clasa a zecea.

Întrebare: La ce vârstă ai scris prima carte si cât timp ţi-a luat să o scrii?
Ana Mănescu: Nu mai țin minte cît mi-a luat să scriu primul roman, știu doar că eram în clasa a zecea, în timpul școlii, și încă nu împlinisem 17 ani. Deci undeva sub șase luni. Dar nu se pune, era execrabil. Prima carte publicată, alter.ego., era în facere cam de pe la 17 ani, în scriere haotică de la 19. Cap-coadă am scris-o în două luni, la 23 de ani.

Întrebare: Dintre cărţile scrise de tine, care este preferata ta? De ce?

Ana Mănescu: Quasar, fără îndoială. Cu toate că alter.ego. e inspirat de oamenii mei din liceu și de propria mea căutare a identității, iar Stresul dintre orgasme are un palier secundar care explorează anxietatea pe care o cunosc atît de bine, Quasarul se trage din coșmarurile mele de peste ani și dintr-un loc mult mai adînc și cred că mult mai adevărat din mine. Este și cel mai apropiat de literatura speculativă, căreia i-am tot dat tîrcoale de mică și care s-a strecurat și în ego și Stresul. Dacă în romane m-am folosit de oniric, fantezie și droguri ca să pot aborda un pic și granița realității, în Quasar nu am avut nevoie de niciun truc. Povestirile sunt prinse în cosmogonii și apocalipse, așa că aici nu își are loc cotidianul, normalul, ceea ce e limpede. Textele sunt cameleonice, ceea ce am scris eu se prea poate să fie citit cu totul altfel, și tocmai de aceea îl iubesc atît de mult. Dacă ego și Stresul sunt un lung monolog, Quasarul e o petrecere cu toate fobiile și țăcănelile mele. Și stilistic îmi place cel mai mult, tocmai pentru că nu a trebuit să îi dau decat o structură minimă, el fiind despre atmosferă și emoții primordiale.

Întrebare: Prima lansare de carte, ce impact a avut asupra ta?
Prima și singura – nu am lansat cu surle și trâmbițe nici Quasarul, nici Stresul – a fost lansarea romanului meu de debut, alter.ego. A fost deopotrivă minunată – pentru că atît de mulți oameni dragi au venit acolo – și îngrozitoare – pentru că eu sunt o ființă firavă trupește, anxioasă, agorafobă, nu e o combinație bună când ești în centrul unui eveniment. Cel mai frumos cred că a povestit Delia Tudor despre lansare, pe societatesicultura.ro, unde mi-a scris o scrisoare. Iar eu nu aș putea să descriu acum impactul așa cum am făcut-o imediat după lansare, așa că vă invit în locul meu de joacă.


Întrebare: S-a intâmplat să fii recunoscută pe stradă? Dacă da, ce sentiment ţi-a creat?
Ana Mănescu: Ar fi cam greu, dat fiind faptul că drumurile mele sunt scurte și rare. Dacă s-ar întâmpla, probabil că aș fi copleșită, și în sensul bun, și în cel panicat. Vorbesc mult cu cititorii mei online, le răspund cînd mă întreabă despre mine și despre cărți, discutăm despre problemele și visele lor, e o mare onoare ca cineva să îți acorde nu doar timpul său citindu-te, ci și să se deschidă în fața ta. Însă eu nu sunt o ființă extrovertită, îmi place solitudinea, îmi place liniștea, chiar îmi sunt necesare, așa că dincolo de online e prea obositor pentru energia mea și așa scăzută. De aceea nici nu am repetat încă experiența cu lansarea, nu eram pregătită fizic și nu aveam timp să-mi fie rău o săptămînă întreagă după aceea. E supărător și pentru mine, și pentru cărți, și pentru acei cititori care chiar își doresc să mă vadă și dincolo de mail sau chatul de pe Facebook, însă am nevoie să mă protejez și să ies în ritmul meu din colțul ăsta.

Întrebare: Dupa părerea ta, există diferenţe între un scriitor român si unul din străinatate?
Ana Mănescu: Normal că există, avem istorii, culturi, obiceiuri și tradiții distincte, iar asta dă farmecul fiecărui scriitor care se întoarce la originile sale sau care le combină cu fascinația pentru alte zone. De asemenea, la nivel material și de expunere, unii au mai multe șanse: cei care scriu direct în limbi de circulație internațională sau care publică în țări în care industria de carte este bine dezvoltată. Însă, la nivel esențial, majoritatea suntem mînați cam de aceleași nevoi și obsesii.

Întrebare: Cum reacţionează oamenii când află că eşti o scriitoare?
Ana Mănescu: Nu știu dacă e o surpriză pentru cineva, scriu de mică și spun de la 16 ani că ăsta mi-e drumul (chiar dacă între timp am mai unit niște alei conexe și mi-a ieșit un bulevard). Cand se mai întîlnesc ai mei cu cunoștințe vechi și întreabă ce fac copiii, iar ei le spun că eu sunt scriitoare, toți zic că se așteptau. Iar spre mine vin oameni știu deja ce fac. Lucrez într-o bulă restrânsă și o fac din multe unghiuri, nu doar cel scriitoricesc – sunt și jurnalist cultural, și PR al editurii Herg Benet, și traducătoare, și blogger de carte. În lumea noastră mititică e firesc să știm unii despre alții.
Întrebare: Am citit că ai o pasiune pentru istorie, povesteşte-ne puţin despre această pasiune.
Ana Mănescu: Cand spui că ai făcut Facultatea de Istorie, mulți oameni se așteaptă să știi cand a domnit cutare domnitor, dar istoria nu este numai despre nume și date. Este mai degrabă despre înțelegerea mecanismelor omenirii sau ale unui domeniu. Cam în fiecare facultate cred că există un curs despre istorie. Istoria literaturii, istoria artei, istoria ideii europene. Cum s-a inventat comunicarea, cum a evoluat limba, cum a evoluat medicina, cum s-au ridicat munții – toate sunt istorii. Și nu toate trebuie să fie greoaie. Dacă te uiți la rubrica de istorie de pe societatesicultura.ro, vei descoperi multe articole unde istoria se citește ca o poveste.


Așadar, istoria este în toate. Acum, trebuie să aduc asta în zona scriitoricească, pentru că asta mă interesează pe mine cel mai mult, legătura dintre istorie și literatură, felul în care se influențează reciproc. Pentru scriitori, cititul este vital – importante nu sunt nu doar cărțile mari, cunoscute în toată lumea, alea despre care mint mulți că le-au citit, ci și cărțile mediocre sau de-a dreptul proaste, cărțile din alte nișe, din alte domenii. Toate astea te ajuta să scrii cu vocea ta. Cu cît citești mai divers, cu atat ești mai liber și mai autentic, pentru că nu riști să te blocheze un autor mai mare decît tine sau o tendință dintr-o anumită nișă. Și aici intervine istoria – pentru că întorcandu-te la surse, nu vei lua o idee metamorfozată de un alt scriitor, ci vei reinventa tu, pentru povestea ta, mitologia, folclorul, temele de care umanitatea este obsedată dintotdeauna. Literatura și-a schimbat doar straiele. Oamenii și-au schimbat doar straiele. În adîncime, suntem exact la fel ca variantele noastre de acum sute sau mii de ani. Și e important să înțelegem asta și să ne căutăm inspirația și lecțiile în trecut, în perioadele care sunt cel mai apropiate de cum simțim noi, care vorbesc exact pe înțelesul nostru. Pentru unii va fi contemporanul, pentru alții clasicul, pentru alții antichitatea. Dar nu există ceva simțit astăzi care să nu fi fost deja simțit în alt timp sau în alt loc. Și asta ajută, pentru că în momentul în care o conștientizezi nu vei mai fi singur niciodată.

Întrebare: Ce planuri ai pentru viitor?
Ana Mănescu: Echilibru, liniște, împăcare. Caut să-mi văd de ograda mea și să fac tot ce pot eu mai bine pe felia mea. Mai mult nu vreau să mai cer de la mine.

Întrebare: Ce mesaj doreşti să transmiţi cititorilor?
Ana Mănescu: Faceți ceva pentru visul vostru în fiecare zi, măcar timp de zece minute.

Descrierea cărţii:

Numele meu este Sonnja. Sunt vicioasă, singură, răzvrătită şi mizerabilă.

Noi vom schimba lumea. Suntem cei care vibrează. Stârnim valuri, uragane şi cutremure, dar merită. Sau cel puţin asta am crezut toţi la început.

Printre cărţi, tripuri, flashback-uri, eşecuri, iluzii, idealuri, ţigări, vin, iarbă, un fort din cuburi de zahăr impregnate cu acid, metamorfoze, felinare care dansează, Muzica goală, fluturi, uragane, sex, dragoste, prietenie şi artă, mesajul este simplu: păstrează-ţi esenţa şi iubeşte. În ordinea asta.

„Universul a început cu un Bang și s-a terminat cu un sărut, ca toate marile iubiri”

„Ana Mănescu este o scriitoare tulburător de generoasă: ea nu împărtășește cu cititorii doar ceea ce este la suprafață, explicit, nedureros, blând; îi plac subteranele, ascunzișurile, visele uitate, amenințările mute, teama ființei de ea însăși, întunericul care are nevoie doar de o scânteie pentru a se preschimba în lumină orbitoare. Și ni le oferă pe toate, cu sinceritate și o delicatețe care nu se mai regăsește în nicio altă carte pe care ai putea-o citi vreodată. Quasarul poate construi o lume și o poate exploda într-o bătaie de aripi. Pentru că totul și nimicul înseamnă altceva numai după ce au fost atinse de iubire.

Ana scrie despre acele clipe în care ești cel mai adevărat tu care a existat vreodată. Și ești cel mai mult tu când ești prins în iubire, ca într-o capcană de soare.”

(Cristina Nemerovschi)

Se spune că nicio poveste bună nu ar începe cu „Mîncam o salată”. Drumul lui Robert începe exact cu această masă banală. De fapt, drumul său începe mult mai devreme, cu dragostea pentru muzică și cărți, un tată abuziv emoțional și o fostă prietenă care este vinovată pentru toate, desigur. Urmează o slujbă într-o corporație, insomnii și un drog nou, conversații în baie cu prietenul său cel mai bun, o relație cu neobișnuita elevă căreia îi predă lecții de vioară și o adevărată obsesie pentru imaginea femeii ideale.

Un roman despre identitate, anxietate și ispite, Stresul dintre orgasme caută să descopere acel greu de găsit lucru de care avem nevoie într-o lume grăbită.