Titlu: ZUZU
Autor: Anida Lasto
Nr.
pagini: 80
An
apariție: 2018
Editură: Bookzone
Disponibilă: aici!
„Nu am mai discutat pe parcursul acelei zile. Nici seara. Îmi așterneam
sufletul pe foi albe și-mi plimbam gândurile pe străzi pustii. M-am
oprit lângă un felinar ce-și legăna lumina-n vânt. Am oftat. Și am
încercat să-mi golesc mintea de idei. Au curs minute și stropi din nori
grei. Poate momentul acesta nu e despre noi.
Tăcerea își are rostul ei și o duritate greu de acceptat. Când
prioritățile diferă, legăturile se schimbă, sentimentele se șterg, iar
ziua de mâine își schimbă direcția, împărțind momente în bucăți ce
aparent nu mai au legătură între ele. Se anunță o noapte rece și un
pustiu greu de străbătut. Ne oprim din drum atunci când obosim, la fel
cum uneori ne oprim din căutări chiar dacă în jur e doar întuneric.
Construim tristeți din absențe și ne îndepărtăm elegant. Să nu ne
împiedicăm cumva, în drumul nostru spre ieșire.”
*Recenzie*
Nu știu exact cum
ar trebui sa încep, am dezvoltat o mulțime de sentimente contradictorii despre
această carte. Îmi place, dar în același timp nu este stilul meu. A fost
într-adevar o lectură ușoară, încărcată de sentimente și trăiri verosimile, dialog
simplu (dar uneori exagerat), personaje interesante și o poveste expusă în
stilul unic al autoarei.
Acum că am făcut micul rezumat, să începem cu începutul. Povestea prezintă doi adolescenți ce se întâlnesc pe internet, dezvoltă o relație de amiciție urmată de una de prietenie, prietenie foarte strânsă, atracție, iar, în final, putem spune chiar una de iubire. Cei doi tineri își atribuie unul altuia porecle sub formă de alint, personajul feminin se va numi Zuzi și cel masculin Zuzu. Aceștia continuă să discute pe internet fară a se cunoaște complet. Reușesc să se întâlnească față în față, însă în acea perioadă amândoi sunt prinși într-o relație..."Îmi așterneam sufletul pe foi albe și-mi plimbam gândurile pe străzi pustii."
"-Zuzule,poate suntem suflete pereche ca-n Adam și Eva și mai avem de trăit câteva vieți până să ne reunim undeva în Universul ăsta."
Majoritatea cărții
cuprinde dialogurile acestora pe chat, pe skype, prin mesaje și alte forme de
comunicare virtuală. Ideea mi s-a părut interesantă și curajoasă. Anida Lasto a
ales să prezinte relațiile de pe internet adaptate la un public mai larg, atât
adolescenții, cât și adulții sau părinții se pot regăsi în idila lui Zuzu și
Zuzi.
De asemenea, autoarea
a ales să nu expună numai partea
frumoasă, feerică, și care debordează de entuziasm a acestora, ci a împletit-o
cu partea neplăcută, cu toate dubiile, dezamăgirile și angoasele ei.
Nu m-am putut
abține să nu îmi aduc aminte de cartea *Dragoste Virtuala*, scrisă de Daniel Glattauer,
în timp ce o citeam pe aceasta. Cartea respectivă prezintă același subiect, dar
acolo lucrurile iau cu totul o altă întorsătură, iar relația dintre personaje
evoluează altfel. Însă în timp ce îmi
aminteam de cealaltă carte, am început să apreciez calea pe care autoarea a
decis că trebuie să meargă personajele.
"Am răsărit în cuvinte,am crescut prin ceea ce am exprimat cu ajutorul lor."
Tehnica de scris nu a fost tocmai impresionantă, exprimarea
mi s-a părut *bolovănoasă*.,Totuși, cuvintele autoarei sunt grele, emană o
cantitate semnificativă de trăiri și sentimente cu care nu poți să nu relatezi
sau să empatizezi. Este
prezentată realitatea în totalitatea ei, lucru care nu am crezut că este
posibil în 80 de pagini, dar pe care Anida Lasto a reușit să îl facă. Cum se
spune: puțin și cuprinzător.
"Sunt multe povești înfiripate pe internet. Mare parte din ele pornite și stinse în nimic.Unele prea copilărești,altele prea importante și,o mică parte din ele,construite pentru infinit."
Cartea cuprinde
majoritar dialogurile celor doi tineri: unele m-au surprins plăcut prin adâncimea
și sensibilitatea lor, altele m-au amuzat cu jovialitatea lor și unele nu m-au
atras datorită imaturității prezente în ele. Dar, cum discuțiile din viața
reală cuprind dialoguri din fiecare categorie de mai sus, nu am putut să nu
apreciez doza de realitate pe care Anida reușește să o administreze cititorilor
prin acestă poveste.
"Ai simțit vreodată că ai cunoscut un suflet pereche ce te-a atins astfel încât ți-ai schimbat percepția asupra sentimentelor într-un mod iremediabil?"
Personajele sunt prezentate ca niște persoane reale, adevărate, oricine
poate să fie Zuzu sau Zuzi… până și tu și eu. Povestea este relatată din
perspectiva lui Zuzi, personajul principal și, totodată, personajul cu care am
relatat și în care m-am regăsit cel mai mult. E o femeie sensibilă, matură,
puternică și care știe că iubirea trebuie să fie completă, nu cu jumatăți de
masură, nu unilaterală și nu nehotărâtă.
"Iar fericirea ta depinde de tine și fericirea ei depinde doar de ea."
Am avut momente când
am asemanat-o cu Icarus ,un visător naiv care a fost atras de un miraj frumos .
Am găsit și un citat care mi-a concretizat această supoziție:
"-Am vista chestii ciudate. -Da? Gen? Eu nu țin minte ce visez. Rareori conștientizez. -Că zburam, era foarte fain sentimentul.”
Zuzu reprezintă
bărbatul căruia eu cred că i-a fost dedicată cartea. Cum nu se cunosc foarte
multe date despre autoare și nu a fost facută nicio declarație publică ce ar
putea susține această teorie, ea ramâne numai o ipoteză personală. (Aștept să
îmi spuneți voi ce credeți despre această idee după ce veți citi cartea). Pentru
mine Zuzu a reprezentat o himeră , un bărbat indecis care a avut un impact
extrem de mare asupra dezvoltării emoționale a lui Zuzi. Ambele personaje cresc
și se dezvoltă împreună, dar diferit. Zuzi conștientizează că inima ei nu mai
poate suporta o mare dezamăgire în iubire și că singurul mod de a te accepta pe
tine e să fii sincer cu persoana ta. Zuzu oscilează între o iubire profundă,
una proaspătă, excitantă și necunoscută , însă și dezvoltarea lui profesională.
"Atunci când unul dorește pentru doi, ceva lipsește, ceva e fals și totul se transformă într-o minciună. Iar eu am promis că toată legătura asta o voi păstra sinceră in totalitate."
Pot spune că am
empatizat cu personajele, le-am înțeles frustrarea, entuziasmul și dezamăgirea,
toate expuse brutal de adevărat.
Pe scurt, “Zuzu “ este
o carte încărcată de emoții, pasiune, iubire și, cel mai important, REALITATE.
Voi oferi acestei cărți nota 3,5 deoarece nu a fost chiar *my cup of tea*. Dialogurile
mi s-au părut pe alocuri imature iar uneori exprimarea prea colocvială. În rest
nu am ce comenta.
"Păstrează amintirile frumoase și învață ce ai de învățat din cele neplăcute."
Majoritatea celor
care citiți acum această recenzie probabil ați experimentat o astfel de relație,
de scurtă sau lungă durată, sau cunoașteți pe cineva care a facut-o. Deci sigur
o să vă puteți regăsi printre paginile ei. Povestea lui Zuzi și Zuzu merită
cunoscută, iar lectura nu este una grea.
În plus, cei de la
Bookzone vă oferă posibiliatea sa achiziționați pachetul acesteia în care veți primi și cea de a doua carte a autoarei (aici!).
Așa că, ce mai
așteptați? Intrați pe site-ul lor! Cumpărați cartea, faceți-vă un ceai, așezați-vă în locul vostru favorit și spor la citit! După
ce terminați, sau dacă ați citit-o deja, vă aștept opiniile în secțiunea de
comentarii. Sunt nerăbdătoare să vă citesc impresiile!
Abonează-te la blog!
2 comentarii:
🌟🌟🌟🌟🌟
O recenzie inedită
Trimiteți un comentariu