|Autor: Kazuo Ishiguro
|Anul apariţiei: 2011
|Editura: Polirom
|Număr de pagini: 324
|Disponibilă: aici!
Tragic, emoţionant, tensionat şi cu un final surprinzător, Să nu mă
părăseşti este unul dintre cele mai bune romane ale lui Ishiguro,
nominalizat la Booker Prize, National Book Critic Circle Award şi Arthur C.
Clarke Award şi inclus pe lista celor mai bune cărţi în The New York
Times, Publishers Weekly şi în numeroase alte reviste
prestigioase.
Katie H. este educatoare. Slujba ei este aceea de a-i ajuta pe „copiii-clone”
să creadă că, în instituția de la Hailsham, între vizionările de scene erotice
din filme și joacă, între colecțiile de reviste sau cărți și iazul cu rațe, ei
vor uita adevăratul și unicul motiv al existenței lor, acela de a dona organe.
În scurta lor viață, care se întinde preț de un număr limitat de „donații”, ei
așteaptă plini de speranță ziua cînd vor avea parte de libertatea din spatele
gardului de sîrmă ghimpată și cînd vor înceta să mai fie simple some, corpuri
cultivate pentru piese de schimb.
*Recenzie*
M-au atras
titlul, coperta și numele asiatic al autorului. De obicei mă îndrăgostesc de
descrierea de pe ultima copertă, însă acesteia nu i-am acordat prea multă
atenție... și bine am făcut. Nu sunt sigură că aș mai fi ales romanul, dacă o
făceam. E altfel din toate punctele de vedere față de ceea ce citesc eu în mod
obișnuit, însă cu atât e povestea mai fascinantă. Mulțumesc, Libris, de oportunitatea de a trece prin această
experiență surprinzătoare!
Am intrat cu
pași şovăitori în lumea de la Hailsham, o școală privată cu internat - aparent
ca oricare alta. Copiii de acolo cântă, calculează, creează și visează asemenea
tuturor celorlalți. Totuși, soarta lor e predestinată, iar biologia spune că
sunt cât se poate de diferiți de noi. Ei sunt clone. Întrebarea este: cum le
explici asta unor ființe de nici 10 ani, care sunt capabile să simtă poate mai
multe decât oamenii reali?
“- Vi s-a mai spus. Sînteți elevi. Sînteți... speciali. Așa că grija față de corpul vostru, grija ca voi să aveți un trup cît se poate de sănătos e mult mai importantă decît grija pentru corpul meu.S-a oprit din nou și ne-a privit într-un fel ciudat. După aceea cînd am discutat despre asta, unii dintre noi au fost destul de siguri că murea de nerăbdare ca vreunul dintre noi să întrebe:- De ce? De ce e mult mai rău pentru noi?”
Kathy m-a luat
alături de ea în lumea amintirilor, retrăind cu nostalgie momentele care au
format-o și au făcut-o buna îngrijitoare din prezent. I-am cunoscut copilăria
relativ veselă, adolescența plină de curiozități și incertitudini, iar, în
final, ținerea epuizantă, încărcată de "adio-uri" și clarificări ale
problemelor existențiale. Da, doar atât. Clonele nu au o bătrânețe posibilă la
orizont. Viețile lor au un scop cât se poate de concis și de tulburător.
Încă din
primele pagini ale romanului scris de Kazuo Ishiguro,
am fost impresionată de luciditatea lui Kathy. Eroina își expune evenimentele
definitorii într-un mod simplu și rațional. Nu m-a determinat vreo clipă să
cred că ar fi "altfel", că nu ar putea interpreta lucrurile ca și
noi. Ba dimpotrivă, uneori am avut impresia că gândurile sale, în calitate de
copil, erau extrem de mature.
“Poate că, odată ce lăsaserăm Hailshamul în urma noastră, înante de toate discuțiile despre cum o să devenim îngrijitori, înainte de lecțiile de șofat și de tot restul, era posibil – măcar pentru aproximativ o jumătate de an – să uitam o vreme mai îndelungată cine eram cu adevărat, să uităm ce ne spuseseră paznicii, să uităm de izbucnirea lui Miss Lucy din ziua aceea, de la pavilion, să uităm toate acele teorii pe care le elaboraserăm singuri de-a lungul anilor.”
În călătoria
mea alături de Kathy au apărut pe alocuri și însoțitori, însă cei mai
remarcabili au fost Ruth și Tommy. Dacă fata era dominatoare, dornică să fie
mereu în centrul acțiunii și să fie plăcută, băiatul avea probleme cu
autocontrolul, era închis în el și oarecum ciudat. Kathy i-a analizat ani la
rând pe amândoi și a reușit să îi țină pe linia de plutire.
Fiind prieteni
de nedespărțit, ei au trecut prin nenumărate întâmplări împreună, trăind
inclusiv și prima iubire. Oare să fie vorba despre relația propriu – zisă a lui
Ruth cu Tommy sau sentimentele sunt mai complicate de atât? Unde îi va duce
viitorul pe tinerii noștri cu aspirații ce au încetat demult a mai fi mărețe?
Ce se va alege de ei, va supraviețui vreunul donațiilor?
“- Ăsta e cel mai groaznic lucru pe care l-am făcut, a repetat. Nici măcar nu îndrăznesc să vă rog să mă iertați. Dumnezeule, mi-am spus cuvintele astea în minte de atîtea și atîtea ori , că nu-mi vine să cred că acum vi le spun chiar vouă! Erați făcuți să fiți împreună. Nu pretind că n-am văzut-o de la început. Firește că am văzut din prima clipă. Însă am făcut tot ce-am putut ca să vă țin departe unul de celălalt. Nu vă cer să mă iertați. Nu asta îmi doresc eu acum. Ce vreau eu e să îndreptați lucrurile. Să îndrepați ce am stricat eu băgîndu-mă între voi.”
"Să nu mă părăsești" a fost pentru mine un
adevărat carusel al emoțiilor. Am râs, am fost pe punctul de a plânge, am
căpătat speranță și am fost dezamăgită. Circuitul s-a repetat din nou și din
nou. Mereu sunt lucruri pe care nu le știm și care ne-ar putea schimba în
întregime existența. Ar trebui să le aflăm sau să continuăm să trăim într-o
minciună care ne ușurează conștiința?
Acum, că tot
se apropie sărbătorile, recomand acest roman într-o zi liniștită, cu cozonac la
îndemână. Citindu-l, inevitabil vei reflecta la proiectul persoană, dar și la
lumea asta imensă în care, până la urmă, suntem cu toții doar niște simpli
pioni. Salvarea sănătății noastre merită distrugerea sănătății altor ființe,
fie ele și clone, care ne seamănă leit? Ce ne face pe noi umani, de fapt?
Abonează-te la blog!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu