|Autor: Hannes Stein
|Anul apariţiei: 2014
|Editura: Nemira
|Număr de pagini: 192
|Disponibilă: aici!
Viața este o impertinență solitară și, de
fapt, totul se reduce la un truism: gândirea scade forța de atracție erotică și
însingurează. Cine și-ar dori să facă amor cu un monstru inteligent și cu
ochelari groși sau să stea sub același acoperiș cu alt monstru care se
îndoiește tot timpul?
De la trezire până la culcare, de la răsărit
până la apus, viața este o gigantică aglomerare de mărunte necazuri și
umilințe. Prin urmare, cine își propune să supraviețuiască lumii moderne
trebuie să se lase de gândit, și poate reuși fără greș urmând pașii riguros
descriși de Hannes Stein. Cine și-ar fi închipuit una ca asta, să ajungi să
înveți cum să nu mai înveți!
„Decât o frunte îngândurată, mai bine riduri de expresie.“ – Hannes Stein
*Recenzie*
Am fost extrem
de încântată atunci când am pus ochii pe carte în topul vânzărilor Libris. Nici nu cred că e nevoie să explic de ce,
deoarece titlul este mai mult decât sugestiv. Spune sincer, tu nu simți nevoia
uneori să te deconectezi de la lumea înconjurătoare și să fii pur și simplu
fericit? Eu o pățesc adesea. Desigur, cărțile mă ajută, dar nu întotdeauna am
ocazia să citesc în acele momente...
Revenind la
cartea lui Hannes Stein, m-am simțit cea mai
norocoasă persoană din lume în după amiaza în care am găsit timpul necesar
pentru a o devora. Din păcate, experiența nu a fost chiar cea mult visată de
mine. Cartea e simpatică, într-adevăr, însă nu s-a ridicat la nivelul
așteptărilor mele. Nu am învățat rețeta perfectă prin care să îmi golesc
efectiv mintea de gânduri. Mă rog, cel puțin nu într-un mod sănătos, care să nu
implice vreun tip de dependență. Totuși, lectura nu a fost în totalitate o
pierdere de vreme.
“Pentru majoritatea oamenilor care doresc să se lase de gândit într-un mod simplu, dar eficient, nu rămâne prin urmare deschisă decât calea acoolismului. Cine recurge la sticlă se poate mângâia cu gândul că foarte mulți au folosit aceeași metodă, înaintea sa. Cu un succes nemaipomenit!”
Pot să afirm
cu sinceritate că mi-am îmbogățit cunoștințele în materie de istorie, inclusiv
cea a religiilor. Am descoperit că (fără intenția de a jigni pe cineva)
islamismul este cel al căror adepți stau destul de mult timp departe de gândit.
Efectul de turmă e în toi, iar deviza "crede și nu cerceta" se aplică
mai mereu. Ce sens au întrebările existențiale, dacă ai încredere deplină în
cei care te conduc?
Pentru a
continua în același stil, trebuie să admitem că noi nu greșim niciodată. De
fapt, cred că ideea era să nu admitem niciodată că am greșit. Eh, cui îi pasă
dacă are sens sau nu prima mea încercare de explicație? Important e ca tu, în
calitate de om, să fii neîncetat sigur pe tine. Mă refer acum la clipele acelea
în care vorbești, dar nu ești absolut deloc documentat pe subiect. Dacă emani
încredere de sine, "Cum m-am lăsat de gândit"
spune că e suficient. La urma urmei, cititul și cercetarea ne pun neuronii la
încercare, în timp ce noi vrem să le dăm o pauză... permanentă.
“Iată câteva exemple demne de urmat. Vorbind neîntrerupt, torențial, ne creăm un vid în cap și ne curățăm adâncurile de orice rest de judecată. Ne astupăm urechile, nu cumva să ne mai picure cineva înăuntru pricepere, ca pe o otravă. Prin urmare, deschideți gura și dați-i bătaie! Eliberați-vă de sentimentul penibilului! Vorbiți pe șleau. Problema e numai una: Despre ce?”
Bine, hai să
las "răul" la o parte și să recunosc deschis că mi-au plăcut mult
unele sfaturi. Cum ar fi cele legate de armonie și de glume. Nu sunt un fan al
certurilor inutile și cred cu tărie în reconciliere. Viața e prea scurtă și nu
merită să o petrecem purtând ranchiună. Nu ești de acord cu mine? Cât despre
glume, autorul ne îndeamnă să râdem mult și din suflet, natural. Cu toate
acestea, el ne atrage atenția cu privire la umor... deoarece nu e atât de
inocent precum pare.
“În pimul rând este dezvăluit secretul că umorul își are rădăcinile în bucuria de răul altuia. (Probabil a luat naștere atunci când un neandertalian care tocmai băgase de seamă că vecinul său pornise să vâneze un mastodont, îl vede în scurt timp înfipt în colții colosului). Apoi constatăm că, în cazul umorului, tonul este dat adesea de o căpetenie, de un șef sau un președinte de asociație. El hotărăște de ce și cât se râde, și e preferabil ca supușii săi să i se alăture fără ezitare în acest exercițiu.”
Poate că nu am
prins eu toate nuanțele ironiei lui Stein, dar mi s-a părut că mesajul cărții e
în opoziție titlului. Ni se demonstrează că am avea o existență anostă, de-a
dreptul tristă, fără ceea ce ne diferențiază de celelalte specii de pe Pământ:
gândirea. Desigur, ar fi în regulă o eliberare din când în când, însă astfel am
ajunge la finalul vieții la fel de neștiutori ca la început. Pe mine una mă
sperie varianta aceasta. Tu ți-o dorești?
Îți dai seama
că nu îi pot oferi un punctaj extraordinar tratatului de față pentru
intelectuali epuizați, dar asta nu mă oprește să ți-l recomand. Sunt
curioasă ce ai înțelege tu parcurgându-l, cum l-ai percepe. Interpretarea face
totul. Așadar, dă-ți șansa să afli mai multe informații despre (ne)gândit și
anunță-mă apoi cum vezi tu lucrurile.
Abonează-te la blog!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu