Recenzie:"Întoarce-te la copilul din tine" de Margareta Achiţei



Titlu: "Întoarce-te la copilul din tine"
Autor: Margareta Achiţei
Nr. pagini: 210
An apariție: 2018
Editură: Bookzone
Disponibilă: aici!


  Cartea ne oferă una dintre cele mai eficiente şi rapide metode de contactare, cunoaştere şi vindecare a copilului interior. De asemenea, ne prezintă soluţii practice de eliberare şi vindecare emoţională, ghidându-ne cu uşurinţă spre iubirea de sine, întrucât cea mai miraculoasă tranformare şi vindecare începe odată cu manifestarea acestei stări.
   Metoda prezentată în carte este una relaxantă, de joc şi discuţii interactive care nu necesită o stare sau o pregătire specială, de aceea o poate practica orcine îşi doreşte să se cunoască cu adevarat şi să înveţe să se iubească. Este acel „buton magic” care îţi dă posibilitatea de a muta cu uşurinţă dialogul pe care îl porţi în permanenţă cu mintea, către inimă!


*Recenzie*


       De mult timp îmi doream să citesc o carte de autodezvoltare însă nu mă puteam hotărî, nu știam cu ce să încep ,dar cartea asta cred că a fost alegerea cea mai potrivită pentru un început. Având un text ușor de înțeles, un mod de abordare plăcut, o tehnică de autocunoaștere și regăsire cu totul inedită și o autoare foarte pricepută în a introduce cititorul în această călătorie. 
"A-ți recunoaște propriile trăiri înseamnă că ești asumat și nicidecum ridicol. Nu-ți fie rușine de propriul tău suflet! Manifestă-l în toate nuanțele lui, pentru că acesta este în fond, rațiunea venirii tale pe lume!"
      Recunosc că este una dintre recenziile care a durat cel mai mult până să apară. Nu din cauza lipsei de idei sau pentru că nu mi-a plăcut, din contră. Însă am vrut să experimentez pe propria piele ce tocmai am citit și să îl conving pe Toma necredinciosul din mine că metoda prezentată dă roade.
"Știi cum se spune:dacă încerci și nu e adevărat, n-ai pierdut nimic, dar dacă nu încerci și e adevărat, ai pierdut totul!”
     Cartea mi-a venit cu un autograf și o mică dedicație ce merită împărtășită :“Copilul interior este chiar sufletul tău! Zâmbește-i!”. Prin acest mic fragment eu cred că autoarea a rezumat toată esența cărții. Cum toții ne naștem ca o sferă de iubire întrupată într-un corp teluric și facem parte din divinitate. Copilul este ceea mai bună reprezentare a sufletului nostru:pur, fară povara tuturor grijilor, fricilor, autocriticii, răutății și așa mai departe. Toate aceste lucruri negative care  vin odată cu trecerea anilor se strâng, acoperidu-ne sufletul cu o peliculă de mucegai care nu ne permite să respirăm. Însă cum orice problemă are o rezolvare, prin această carte, autoarea  ne învață cum să curățăm și aerisim cămara sufletului și cum să ne scoatem la iveală copilul interior.
"Singura care te poate opri este doar mintea ta, obișnuită să fabrice scenarii, să impună reguli și să emită judecăți. Nu o lăsa să-și facă jocul și să-ți umbrească acest moment unic de întoarcere la tine! De data aceasta, ascultă-ți in totalitate sufletul cu toată deschiderea de care ești în stare.”
    După cum însăși scriitoare spune, ochii sunt oglinda sufletului și ce cale mai bună prin care să ajungem la acesta dacă nu prin ei? Astfel, aceasta ne prezintă metoda fotografiei sub forma unei călătorii în care vei avea nevoie de:un “buton magic”, un rucsac cu bunătăți, încredere și fotografii cu tine din mai multe etape ale vieții. Nimic greu până acum, nu?
"Ai lăsat jos armele, scutul, luând, în schimb, în mâini poza aceea veche, de pe vremea cînd erai copil. În acel punct, fie ca vrei, fie ca nu, procesul regăsirii se declanșează. El va lucre pentru tine, oriunde te vei afla.”
     Pentru a nu ne simţi vulnerabili în faţa cuiva deja iniţiat şi cu experienţă, doamna Margareta ne povesteşte propria ei călătorie. Ne povesteşte trecutul ei tumultos şi cum s-a decis să o schimbare. Ne îndeamnă să încercăm şi noi să luăm legătura cu sufletul nostru cât mai devreme şi ne promite că ne va fi ghid pe tot parcursul. Deşi îi admir încercarea de a purta un dialog cu cititorul, acesta a fost singurul lucru care m-a deranjat în timpul lecturii. Personal nu simt nevoia ca cineva să interacţioneze cu mine în timp ce sunt cufundată în lectură, însă este un detaliu minor ce nu reuşeşte să strice frumuseţea acestei cărţi.
"De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens. Iată că în această călătorie, sufletul meu le-a descoperit pe amândouă!”
        Aşadar, dacă te simţi pierdut, eşti într-un moment mai dificil din viaţa ta în care nu înţelegi ce se întâmplă în jurul tău, ori ai pierdut contactul cu propria fiinţă şi hobby urile nu îţi mai aduc satisfacţia de altă dată. Fie vrei o schimbare sau să te cunoşti mai bine, cartea aceasta este cea mai bună alegere.
"Sunt convinsă că mulţi dintre cei pe care îi cunosc ar avea nevoie de ea. Unii, aşa cum am fost eu, au reţineri în a-şi recunoaşte chiar şi în faţa lor anumite problem, evitând să meargă la un specialist. Alţii nu au bani să facă lucrul acesta sau le este frică de judecata celorlalţi. Ori, atrăgându-i în acest joc, îi vom determina să-şi depăşească aceste obstacole. Conştientizându-şi trăirile, vor şti exact ce au de făcut în continuare fie singuri, fie apelând la un ajutor specializat, atunci când vor dori şi vor putea.”

    Odată cu dorinţa de schimbare jumătate din drum este parcurs. Citiţi cartea, încercaţi să o înţelegeţi şi dacă nu reuşiţi aveţi întotdeauna opţiunea:apelează la un ajutor specializat. Aşadar, întoarceţi-vă la esenţă, întoarceţi-vă la copilul din voi!
"Tu ești singura persoană cu care vei trăi pentru totdeauna.”-Louise Hay
    Din nefericire, pentru moment cartea nu mai este în stoc. Totuşi, puteţi găsi la editura Bookzone cea de-a doua carte intitulată "De ce plâng femeile " pe care v-o recomand cu căldură.
"Spunea cineva odată că a fi vindecat sufleteşte înseamnă să-ţi laşi viaţa să fie condusă de vocea inimii care vorbeşte limbajul IUBIRII.”
Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.

Niciun comentariu: