|Titlu: Fata care citea în metrou
|Autor: Christine Feret-Fleury
|Anul apariţiei: 2017
|Editura: NEMIRA
|Număr de pagini: 128
|Disponibilă: aici!
Juliette merge cu metroul din Paris în fiecare zi, la aceeași oră. Cea mai
mare plăcere a ei este să vadă ce citesc cei din jur: doamna în vârstă,
colecționarul de ediții rare, studentă la matematică sau fata care plânge la
pagina 247. Îi privește pe toți cu tandrețe și curiozitate, de parcă ceea ce
citesc, pasiunile și diversitatea existenței lor i-ar putea colora și ei viața
monotonă.
Dar într-o zi Juliette hotărăște să coboare cu 2 stații mai devreme și să o
ia pe un drum ocolitor spre serviciu, decizie care îi va schimba viața.
“O poveste tandră, cu un strop de nebunie.” - Lire
“O poveste frumoasă ca un balsam pentru suflet, plină de trimiteri care le
fac poftă de citit și celor mai puțin entuziasmați de lectură!” - Avantages
“Un roman delicios, care să ne aducă aminte că în epoca rețelelor sociale
imaginația e mai importantă decât oricând.“ - Madame Figaro
*Recenzie*
Nu cred că mai
e nevoie să menționez că a fost dragoste la prima vedere între mine și titlul
acestui roman. E imposibil să te numești cititor și să nu te atragă numele
"Fata care citea în metrou". Nu am dreptate?
“Ar regăsi ceva dacă ar lua avionul și s-ar duce să viziteze una dintre părțile acestea a lumii – ținuturi vagi, cu hotare schimbătoare, unde ea străbătuse ca fulgerul distanțe de neimaginat, unde lăsase secolele să treacă peste ea, se învârtise printre constelații, vorbise cu animale și cu zei, luase ceaiul împreună cu un iepure, gustase cucută și ambrozie? Unde se ascundeau tovarășii ei, contele Pierre din Război și pace, zburdalnica Alice, Pippi Șosețica, suficient de puternică pentru a ridica un cal, Aladin, și Crazy Horse, și Cyrano de Bergerac, dar și toate femeile la ale căror destine și pasiuni visase și reflectase, eschivându-se în același timp să le încerce ea însăși? Unde erau Emma Bovary, Anna Karenina, Antigona, Fedra și Julieta, Jane Eyre, Scarlett O’Hara, Dalma și Lisbeth Salander?”
Am avut o
reținere la început datorită numărului relativ mic de pagini al cărții. Nu
credeam că pot crea o conexiune atât de rapidă cu Juliette. M-am înșelat
amarnic. Christine Féret-Fleury a reușit să mă cuprindă cu totul în povestea
descrisă de ea și astfel am călătorit cu metroul prin Paris...
Juliette are o
viață monotonă, care prinde culoare doar în metrou. I-am cunoscut pe rând,
alături de ea, pe doamna în vârstă și cartea ei culinară, pe domnul cu pălărie
și enciclopedia lui de insecte, dar și pe fata ce plângea mereu la pagina 247.
Oare ce se întâmplă atunci? Dar dacă romanul e mai scurt și nu există această
pagină?
“- Vi se întâmplă să citiți romane sentimentale? întrebă ea fără să se întoarcă.- O să vă surprind, răspunse el. Da. Din când în când.- Ce se întâmplă la pagina 247?Timpul trecea. Bărbatul părea să reflecteze la întrebare. Ori poate urmărea o amintire. Apoi spune:- La pagina 247, totul pare pierdut. Știți, e cel mai bun moment.”
Totul se
schimbă atunci când Juliette decide spontan să coboare din metrou la o altă
stație decât cea obișnuită. Un mesaj simplu și profund "Cărți fără
limite", împreună cu doi oameni speciali, o determină pe protagonistă să
renunțe la existența ei anostă și să se dedice în totalitate cărților. Prin ce
peripeții o vor purta cărțile? Se va pierde Juliette pentru totdeauna în lumea
lecturii?
Am fost intrigată și deopotrivă
fascinată de universul creat în "Fata care citea în metrou". Pot zice
că am găsit în această carte locul de muncă perfect. M-am decis, vreau să devin
cărăuș! Oricât de amuzant ar suna, sunt convinsă că vei vrea același lucru
atunci când vei înțelege despre ce e vorba. Cărăușul e o persoană care
dăruiește cărți. Bineînțeles că nu o face aleatoriu pe stradă, ci trebuie să
simtă omul și necesitățile lui. Responsabilitatea e imensă, dar satisfacția de a face pe cineva fericit o
depășește.
M-a emoționat
cartea pentru că sunt o cititoare și simt ce simte fiecare dintre personaje.
Literatura ne face oameni mai buni, dar ne și sensibilizează. Mulțumesc Libris
pentru acest roman special și pentru reamintirea a ceea ce înseamnă lectura.
“[…] Că a-ți găsi sufletul pereche într-un roman african sau într-o poveste coreeană te ajuta să înțelegi în ce măsură oamenii sufereau din cauza acelorași rele, în ce măsură se asemănau, și că era posibil să-și vorbească unii altora – să-și zâmbească, să se mângâie, să schimbe semne de recunoaștere, oricare ar fi acestea – pentru a încerca să-și facă mai puțin rău, fără a se sinchisi de ziua de mâine?”
Recomand cu
drag acest roman cititorilor în general, dar mai ales celor care vor să se
descopere, să se înțeleagă mai bine. Poate că narațiunea cărții e una idealistă și
pe alocuri extremă, însă cu certitudine ne pune anumite semne de întrebare și
ne inundă cu sentimente.
În spatele fiecărei priviri
ce urmărește cu nesaț rândurile unei cărți se ascunde o poveste de viață
captivantă. Te-ai oprit vreodată să asculți cu sufletul ceea ce semenii tăi îți
transmit? Uneori suntem dispuși să o facem prea târziu...
Abonează-te la blog!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu