Vrei să scrii o carte bună? Dacă răspunsul este afirmativ, aceste întrebări te vor ajuta!
- Povestea se petrece în două lumi diferite? Cele mai vândute cărți sunt situate în două lumi diferite. Gândește-te la ''Harry Potter'' (recenzia aici!): lumea oamenilor (muggles) și ceea a vrăjitorilor ( gândește-te la școala Hogwarts!), precum și la ''Poveste despre două orașe'', cu acțiunea în Londra și în Parisul revoluționar (recenzia aici!)
- Personajele au cicatrici? Cu toții avem cicatrici, atât în exterior, cât și în interior. Pentru a fi scriitor, Stephen King spune, “singura cerință este abilitatea de a-ți aminti fiecare cicatrice.” Caută în propriile tale cicatrici pentru a le transpune în personajele tale! Gândește-te la cartea lui Toni Morrison, ''Preaiubita'', care spune poveste unei sclave cu cicatrici fizice din urma bătăilor, precum și cicatrice interioare din prisma chinurilor prin care a trecut!
- Povestea implică moartea? Scriitorii buni nu fug de moarte, experiență umană universală. În schimb, se uita direct în adâncul ei și descriu fiecare amănunt! "Minunatele oase" ; "Hoțul de cărți" (recenzia aici!), în care însăși moartea jelește morții; "Căutând-o pe Alaska" (recenzia aici!); "Oscar și tanti Roz"; "Întreab-o pe Alice", "Podul către Terabithia" sunt câteva exemple.
 |
| ,,Mă ucide câteodată felul în care oamenii mor." |
- Personajul principal este un orfan? În literatură orfanii joacă un rol important! Gândește-te la Oliver Twist din romanul cu același nume, Remi din "Singur pe lume" sau la Lyra din "Trilogia Materiile Întunecate "( poate ați auzit de cartea și filmul "Busola de aur") . Orfanii sunt într-un mod unic vulnerabili și din această cauză au cel mai mare potențial pentru a evolua.
- Sunt fantome? Ce au Edgar Allen Poe, Ron Weasley, Regele Saul din Biblie, Odiseu și Ebeneezer Scrooge în comun? Toți văd fantome! Folosește-te de faptul că mulți oameni se întreabă cum este lumea de dincolo! Să nu îl uiți pe Heathcliff din ''La răscruce de vânturi'' care este bântuit de marea sa dragoste, Catherine, în special în capitolele 3, 15 și 29!
- De ce îi este frică personajului? Frica lui este arma ta secretă! Gândește-te la Peter Pan cu frica lui de a crește mare și de a deveni adult sau la frica lui Pi, din ''Viața lui Pi'' de a se îneca, sau chiar la frica de a iubi, de a cauza moartea unei persoane ( Patrocle moare pentru Ahile în Iliada). Chiar persoajul (Pi) afirma: "Ea (frica) este unicul inamic adevărat al vieţii. Numai ea o poate învinge. Este un adversar inteligent, trădător. Nu are decenţă, nu respectă nicio lege sau convenţie, nu are milă. "
 |
| ,,Sunt speriată de faptul că dacă aș fi fericită preț de un moment, toată lume se va prăbuși." |
Personajul tău se lovește de sufletului ei/lui pereche ? Se mai întâmplă și ceva lacrimogen? "Sub aceeaşi stea" , "Damnare" sau "Twilight" au asemenea personaje. Dacă iubirea există chiar dintr-o viața anterioară, cum este cazul în seria "Născută din fum și os " (recenzia aici!) de Laini Taylor, acțiunea va fi și mai interesantă!
- Personajul este într-o calătorie? Este această călătorie întreruptă de un dezastru? Evoluează? Dintr-un personaj bun devine rău sau invers? Acesta este subiectul din ''Gravity'', ''Odiseea'', ,,Don Quijote de la Mancha'' și ''Stăpânul inelelor".
- Personajul ajunge în calea unui monstru? Monștrii, fie că sunt oameni care au făcut lucruri monstruase sau bestii, întotdeauna reflectă interiorul unui personaj.Acordă-i personajul șansa să cunoasă monstrul și să îi facă față!
- Cunoști regulile lumii din carte?
În special dacă vrei să scrii ficțiune sau fantezie, trebuie să fii sigur că înțelegi lumea despre care scrii! Construirea incompletă a lumii poate duce la pierderea cititorilor!
- Kurt Vonnegut a spus, “Fiecare personaj ar trebui să dorească ceva, fie și un pahar de apă.” Dacă personajele tale nu au aspirații, vise, dorințe, nu par reale. Aceste lucruri le vor influența cuvintele și acțiunile și vor conduce întreaga poveste.
- Scrii despre un subiect sensibil, care poate să fie deranjant,cotroversant pentru alții? Cărți precum ''12 ani de slavie'' sau ''Lolita'' au atras un număr mare de cititori.
Important!
Fragmentul din ''La răscruce de vânturi'':
<<— N-am tulburat pe nimeni, Nelly, răspunse el, doar
mi-am uşurat sufletul. De-acum încolo o să mă simt mult mai liniştit, şi ai mai
multe şanse să rămân sub pământ după ce voi ajunge acolo. Am tulburat-o pe ea?
Nu, ea m-a tulburat pe mine zi şi noapte, vreme de optsprezece ani... fără
încetare... fără mustrări de conştiinţă... până ieri noapte. Ieri noapte am
fost liniştit. Am visat că-mi dormeam ultimul somn lângă cea adormită acolo:
inima mea se oprise lângă a ei, şi obrazul meu rece era lipit de obrazul ei.
—
Şi dacă ai fi găsit-o una cu pământul, sau şi mai rău, ce-ai mai fi visat
atunci? i-am spus.
— Că sunt şi eu una cu pământul şi una cu ea şi aş fi fost
şi mai fericit! mi-a răspuns. Crezi că mi-e frică de-o schimbare de felul
acela? Când am ridicat capacul, m-am aşteptat s-o văd schimbată sau una cu pământul,
dar mă bucur că nu s-a întâmplat încă nici o schimbare, căci astfel voi putea
împărtăşi aceeaşi soartă cu ea. Şi-apoi, până n-am văzut cu ochii mei chipul ei
senin, cu greu aş fi putut înlătura acel simţământ straniu ce mă cuprinsese. A
început într-un mod ciudat. Ştii bine c-am fost ca nebun după moartea ei, şi
necontenit, din zori până-n zori, am implorat-o să-mi dea un semn că spiritul
îi dăinuie încă! Cred cu tărie în fantome. Sunt convins că ele pot exista şi
există printre noi. În ziua în care-a fost înmormântată a nins. Seara, m-am dus
la cimitir în curtea bisericii. Sufla un vânt rece ca iarna... de jur împrejur
totul era pustiu. Nu mi-a fost teamă că prostănacul ei de bărbat va veni în
văgăuna aceea atât de târziu, iar alţii n-aveau ce căuta acolo. Fiind singur şi
dându-mi seama că nu ne despart decât doi metri de pământ afânat, mi-am zis:
"Am s-o strâng iarăşi în braţe! Dacă-i rece, am să cred că vântul dinspre
miazănoapte m-a îngheţat pe "mine”, iar dacă-i nemişcată, am să cred că
doarme. Şi-am luat o lopată din magazia de unelte şi-am început să sap din
răsputeri... Am atins coşciugul. Atunci am îngenuncheat, să scormonesc cu
mâinile. Lemnul începuse să scârţâie pe la şuruburi, eram pe punctul de a-mi
atinge ţinta, când mi s-a părut că aud pe cineva suspinând sus, lângă marginea
mormântului, cineva care se apleca spre mine. "Ah, numai de-aş putea să
ridic capacul, am mârâit eu, doresc să ne acopere pământul pe amândoi!” şi-am
continuat să trag şi mai disperat de capac. Atunci am auzit încă un suspin,
chiar lângă urechea mea. Mi s-a părut că-i simt suflarea caldă, o suflare care
se lupta cu vântul încărcat de chiciură, îndepărtându-l. Ştiam că nu era lângă
mine nici o făptură în carne şi oase, dar, cu aceeaşi certitudine cu care simţi
apropierea unui corp material în întuneric, cu toate că nu-l poţi vedea
desluşit, cu aceeaşi certitudine am simţit-o şi eu acolo pe Catherine; şi nu
jos, dedesubtul meu, ci sus, pe pământ. Un sentiment brusc de uşurare mi s-a
revărsat din inimă în tot trupul. Am renunţat la munca mea chinuitoare şi m-am
simţit deodată mângâiat, nespus de mângâiat. O simţeam alături de mine şi a
rămas cu mine până am umplut din nou mormântul şi până am ajuns acasă. Poţi să
râzi dacă vrei, dar eu eram sigur că, odată intrat în casă, am s-o văd. Eram
convins că era cu mine, şi nu mă puteam opri să-i vorbesc. Ajuns la Heights,
m-am repezit în grabă la uşă. Era încuiată, şi mi-aduc aminte că blestemul
acela de Earnshaw şi soţia mea nu m-au lăsat să intru. Mi-aduc aminte că m-am
înfrânat să nu-l calc în picioare şi că după aceea am fugit sus, în camera mea,
şi-apoi în camera Catherinei, şi-acolo m-am uitat cu nerăbdare în jurul meu...
O simţeam lângă mine... "aproape” c-o şi vedeam, şi totuşi "n-o
puteam vedea!” După chinul cu care-o doream, după ardoarea rugăminţilor de a o
zări numai o clipă, sudoarea mea trebuie să fi fost de sânge atunci! Dar n-am
putut-o vedea. S-a arătat aşa cum a fost adeseori în viaţa ei, ca un diavol
faţă de mine! Şi de atunci, uneori mai mult, alteori mai puţin am fost prada
acestei torturi de neîndurat! Infernală tortură, care-mi ţine nervii într-o
asemenea încordare încât, dacă n-ar fi făcuţi dintr-un material dur, de mult
s-ar fi muiat şi-ar fi devenit slabi, ca ai lui Linton. Când şedeam în casă cu
Hareton, mi se părea că, dacă ies afară, o voi întâlni, iar când umblam pe
dealuri, mi se părea c-am s-o găsesc acasă. Când plecam de-acasă, mă grăbeam să
mă întorc căci "trebuia” să fie pe undeva pe la Heights, eram sigur! Iar
când dormeam în camera ei... eram alungat. Nu era chip să mă culc acolo căci în
clipa în care închideam ochii, era ori afară la fereastră, ori dădea la o parte
tăbliile patului, ori intra în odaie, ori îşi aşeza capul ei scump pe-aceeaşi
pernă cu mine, aşa cum făcea când era copil, şi-atunci trebuia să deschid
pleoapele ca s-o văd. Şi-aşa le deschideam şi le închideam de-o sută de ori pe
noapte... şi mereu eram dezamăgit! Aşa m-a torturat! Adeseori gemeam atât de
tare, încât ticălosul acela bătrân de Joseph credea că, fără îndoială,
conştiinţa mi se zvârcolea chinuită de Satana din mine. Acum, de când am
văzut-o, sunt liniştit... ceva mai liniştit. A găsit un mod straniu de a mă
ucide, nu cu bucăţica, ci cu bucăţele infime, cât un fir de păr! M-am înşelat
vreme de optsprezece ani cu năluca unei speranţe. >>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu