Recenzie Cartea Memoriei de Lara Avery

Titlu: Cartea Memoriei
Autor: Lara Avery
Nr. Pagini: 336
An apariție: 2017
Editura: Grup editorial ART
Colectia: YoungArt
Disponibilă: aici!

Sammie McCoy e o fata desteapta care stie ce vrea: sa termine liceul ca sefa de promotie si sa plece cat mai repede din micul orasel in care traieste. Nimic n-are cum sa-i stea in cale, mai putin boala genetica extrem de rara pe care o are si care ameninta sa-i fure amintirile si viata. Asa se naste cartea memoriei: un jurnal pe care Sammie il scrie pentru sinele ei din viitor, ca sa-si poata aduce aminte unde si-a lasat diverse obiecte sau cat de minunat e sa ai din nou un prieten bun. Cartea memoriei retine cele mai importante momente din viata lui Sammie, oamenii care i-au frant inima, cei care i-au facut-o sa creasca, reamintindu-i mai ales ca a trait bucurandu-se cat se poate de viata. 

                                                *Recenzie* 

„Dacă citeşti aceste rănduri,probabil că te întrebi cine eşti.Îţi dau trei indicii”

Aşa debutează acest roman tulburător.

Este povestea adolescentei Samantha Agatha McCoy, o fată de liceu care este depistată cu o boala rară, numită „Niemann-Pick tip C”, ce reprezintă pierderea treptată a memoriei. Uită detalii mai mult, sau mai puţin importante, de la date de naştere până la cum să folosească furculița, iar boala evoluează treptat şi ireversibil. Cartea în sine, reprezintă jurnalul ei, scris în micuţul laptop personal, pe care îl ia peste tot cu ea, o carte a amintirilor şi a memoriei.

„Scriu această carte pentru tine. Cum ai putea uita ceva cu un astfel de document la îndemâna? Consider-o articolul dedicat ţie din enciclopedie. Nu,consider-o dicţionarul tău.”

Este o carte emoţionantă, în care Sammie, deşi este diagnosticată cu această boală extrem de gravă, crede cu tărie că ea o poate învinge, că ea are deja viaţa bine pusă la punct şi că nu va putea fi doborâtă atât de uşor. Ea urmează să participe la Concursul Naţional de Dezbateri, să termine ca şefă de promoţie şi să ţină discursul de final de an, iar mai apoi să studieze la New York University şi să devină avocat (fiind deja admisă la această universitate).

Eroina noastră este atat de organizată încât efectiv îşi face scenarii cum să iasă din încurcătură dacă va avea pierderi de memorie în faţa colegilor sau în alte situaţii similare. Problema e că uneori scenariile nu pot anticipa nimic…

„Mi-e tare ruşine. M-am cam pierdut. Nu-mi amintesc cum anume...”

Pentru a da o nota şi mai tragică acestui roman, scriitoarea Lara Avery îi oferă Samanthei fiorii primei iubiri şi ai primelor întălniri cu băiatul cel mai talentat din şcoală. Acesta nu este tipicul sportiv musculos şi fără creier, ci premiant al creaţiilor literare, fiind unul dintre băieţii responsabili şi buni cărora e aproape imposibil să le găseşti defecte. Deşi nu este o persoană populară, Sammie îi are ca prieteni pe Maddi, pe Stacia şi pe vechiul ei prieten de joaca Cooper. Va rămane el oare doar un simplu prieten din copilărie, băiatul rebel din vecini?

Autoarea  reuşeşte să scoată remarcabil în evidenţă sentimentele Samanthei, dorinţele ei cele mai mari, panică şi dezamăgire. Cititorilor le vin în minte frecvent întrebările: de ce ea?, de ce o fată atât de deşteaptă şi cu un viitor atât de frumos în faţă trebuie să treacă prin aşa ceva?, de ce este viaţa atât de crudă uneori. 

„Îmi amintesc... Totul decurgea perfect. Şi totuşi pe urmă n-a mai fost la fel. N-a fost ca şi când s-a întâmplat ceva sau o străfulgerare. A fost ca şi cum m-aş fi trezit...”

„Nu m-am uitat la nimeni… am dat-o în bară rău de tot... Am visat la ziua asta de când mă ştiu. Şi am pierdut pentru că am uitat unde eram.”

De la acest prim episod de pierdere a memoriei în plin concurs de dezbateri, Sammie îşi revine şi viaţa pare să îşi reia cursul firesc, numai că fata e conştientă acum că nu poate lupta cu boala... Ce se va întămpla cu ea, cu toate planurile ei?

„Simt că mă lasă corpul şi nu ştiu cum să-l opresc, aşa că mă prefac că nu-i adevărat. Deci, da, ăsta-i adevărul.”

Prin povestea Samanthei întelegem că viaţa „profesională”, oricât de frumoasă ar fi, nu îţi aduce fericirea şi liniştea sufletească. Aceste sentimente ne sunt oferite doar de familie şi de lucrurile simple care ne înconjoară: un răsărit de soare, o strângere de mână, un surâs. Există carţi la care recenzia vine foarte uşor, ca de la sine, şi există cărţi, cum este şi aceasta de faţă, despre care îţi este greu să scrii. Nu gaseşti cuvinte care să descrie ce simţi tu, cititorul, atunci când o parcurgi. Cum ai putea să descrii mai bine cartea, astfel încât să exprimi stările trăite alături de personajul principal...?

Pot spune doar că această carte va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu şi că o voi recomanda cu drag.

Abonează-te la blog!

Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.