Titlu: Splendida cetate a celor o mie de sori
Nr.
pagini: 400
An
apariție: 2015
Khaled Hosseini spune in Splendida cetate a celor o mie de
sori povestea unei iubiri coborate parca din vechile poeme persane, a unei
prietenii care nu se da in laturi de la sacrificiul suprem si a unui oras care,
in ciuda tuturor vicisitudinilor, se incapataneaza sa renasca din propria-i
cenusa. In timp ce pe fundal se deruleaza evenimentele care au marcat istoria
Afganistanului in ultimii treizeci de ani – ocupatia sovietica, jihadul dus
impotriva ei, razboiul civil si teroarea instaurata de regimul taliban –, doua
femei cat se poate de diferite descopera cat de mare este puterea dragostei si
ce orori pot fi indurate in numele ei.
Khaled Hosseini prezintă în această carte lumea Islamului, o lume prea puţin
înţelesă din Occident, descrieri amănunţite a ultimelor evenimente care au
marcat istoria Afganistanului - prezentate într-o manieră neutră, din punct de vedere
politic, prin interacţiunea a doua femei diametral opuse ce ajung să lupte şi să
sacrifice extrem de multe pentru dragoste şi prietenie, totul fiind structurat în trei părţi.
Prima parte scoate în evidență viaţa lui Mariam, o haremi, o fetiţă născută în afara căsătoriei şi ascunsă de ochii lumii chiar de către cei care i-au dat viaţă. Deşi este vizitată des de tatăl său, el refuză să o recunoscută în cadrul familiei sale şi în societate, preferând să se supună deciziilor luate de propriile sale soţii care o împing pe Mariam spre o căsătorie forţată. Ce se va întămpla oare cu Mariam? Oare își va regreta vreodată tatăl deciziile luate?
Prima parte scoate în evidență viaţa lui Mariam, o haremi, o fetiţă născută în afara căsătoriei şi ascunsă de ochii lumii chiar de către cei care i-au dat viaţă. Deşi este vizitată des de tatăl său, el refuză să o recunoscută în cadrul familiei sale şi în societate, preferând să se supună deciziilor luate de propriile sale soţii care o împing pe Mariam spre o căsătorie forţată. Ce se va întămpla oare cu Mariam? Oare își va regreta vreodată tatăl deciziile luate?
În partea doua a cărţii, scriitorul ne
aduce în prim plan viaţa Lailei, o fată iubită de părinţii şi de apropiaţi,
cultă, cu dragoste pentru cărţi, dragoste insuflată de tatăl său. Viaţa Lailei
este frumoasă, presărată de fiorii primei iubiri alături de Tariq, prietenul ei din
copilărie, având primele întâlniri pe ascuns. Iubirea lor se profilează într-o perioadă sumbră a istoriei Afganistanului. Oare dragostea lor va rezista într-o
lume a războiului şi a fanatismului islamic? Va putea rezista iubirea dintre Tariq si
Laila într-o lume a violenţei şi morţii?
Partea a treia a cărții, aduce în fața cititorului interacţiunea celor două femei, Mariam şi Laila, împreunate de o
soartă potrivnică, devenite soțiile aceluiaș bărbat dur și nemilos, într-o
perioadă în care foametea și lipsa minimelor condiţii de igenă lipsesc cu desăvârșire.
Deşi
dezumanizarea e doar la un pas de ele iar suferinţa lor capătă dimensiuni
imposibil de înţeles, eroinele acestui roman sunt un exemplu al îndurării în
numele dragostei adevărate. Diferenţa de vârstă şi educaţie dintre Laila si Mariam nu
reprezintă un impediment în calea prieteniei lor, ci mai degrabă o dovadă că
studiile sau tinereţea sunt anihilate într-un mediu în care nu există siguranţa
zilei de mâine. Mariam îşi
asuma responsabilităţi şi riscuri nenumărate din dragoste pentru Laila și
copiii ei, primind în schimb afecţiunea de care a fost privată întreaga ei
viaţă. Îşi va
sacrifica libertatea, dându-le lor o şansă la o viaţă scutită de cruzime şi
tragedie.
Este cu adevărat o carte minunată, extrem de profundă și complexă și personal o recomand, întrucât reușește cu adevărat să te pună pe gânduri.„În câţiva ani, această fetiţă va fi o femeie care nu va cere niciodată prea mult de la viaţă, care nu va împovăra niciodată pe nimeni, care nu se va plânge niciodată de faptul că are şi ea regrete, dezamăgiri, vise care i-au fost călcate în picioare. O femeie care va fi ca o piatră de râu, îndurându-le pe toate fără să se plângă şi tăria ei nu va fi măcinată, ci şlefuită de tumultul care va trece peste ea."
Abonează-te la blog!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu