Recenzie Gâtul girafei de Judith Schalansky

Titlu: Gâtul girafei
Autor: Judith Schalansky
Nr. pagini: 184
Editura: All
An apariție: 2016
Disponibilă: aici!

De mai mult de 30 de ani, Inge Lohmark este profesoară de biologie într-un sat din fosta Germanie de Est. Viața este doar o selecție naturală care se încheie cu moartea. Fiecare elev nu este decât un simplu exemplar al speciei sale. La școală și în viață, relațiile se rezumă la clase și regnuri. Din perspectiva acestei profesoare de vârstă mijlocie care nu poate vedea lumea dincolo de sarcasmul și iritarea care o caracterizează, totul se reduce la teoria evoluționistă a lui Darwin. Mai mult decât atât, Inge folosește biologia pentru a instaura teroarea în relația cu elevii ei adolescenți. Dar noua societate de după căderea Zidului Berlinului aduce schimbări neprevăzute în mijlocul acestei ordini militărești. Pentru că sunt din ce în ce mai puțini elevi, școala urmează să se închidă. Soțul lui Inge trăiește în lumea lui, preocupat numai de crescătoria de struți pe care a construit-o. Fiica ei s-a mutat în Statele Unite acum ceva vreme și încă nu are niciun plan să devină mamă. Până la urmă, toată lumea pare că rezistă cursului natural pe care ea îl explică zilnic la orele de biologie. Contemplând de pe o treaptă superioară sistemul în care refuză cu încăpățânare să se integreze, Inge întruchipează profesorul inadaptat vremurilor în schimbare. Când începe să se intereseze de soarta unei eleve din clasa a noua, viziunea ei influențată de determinismul biologic este complet zdruncinată. Inge este nevoită să depășească cercul restrâns al principiilor sale, pentru a-și conștientiza apoi și mai acut singurătatea. De sentimentul zădărniciei nu scapă nimeni.

✍ Recenzie ✍

,,Gâtul girafei” este o poveste fermecătoare ce ascunde un mesaj puternic ancorat în prezent. Sinceră să fiu, atunci când am primit cartea de la editură nu mă aşteptam să găsesc în carte şi imagini, lucru care m-a surprins în mod plăcut. Cartea este scrisă sub forma unui mini manual de biologie, presărată cu acțiune, care vă va emoționa, făcându-vă să vă puneți anumite întrebări. 

Titlul format din două substantive: gât și girafă desemnează falșii protagoniști, întrucât cele două substantive joacă rolul de simboluri, reprezentând progresul, evoluția unei societăţii dar totodată şi a unui individ, ca parte a unui specii. Gâtul ce atinge doi metri este rezultatul necesității de adaptare la mediu. Girafa se hrăneşte cu frunzele arborilor iar ca să ajungă la ei îi trebuie un gât lung, deoarece nu se poate căţăra ca să ia frunzele, întrucât corpul de cinci-șase metri nu îi permite asta.
Totodată, gâtul mai poate reprezenta și supremația, lipsa sentimentelor față de cei din jur, dar şi selecția natural (doar cei puternici rezistă, cei mici sunt nimiciți de cei mari).
   

"Unele plante au mai multe gene decât omul.... . Cu tentaculele lor producătoare de oxigen, plantele aveau să captureze teritoriile furate, rezistând vijeliilor, străpungând cu rădăcinile asfaltul şi betonul, îngropând rămăşițele civilizației trecute sub o pătură etanșă de verdeață."

În gândirea pe cât de complexă, pe atât de simplistă a lui Inge Lohmark există pradă şi prădator. Ştiințele naturii nu trebuiau rescrise, iar legile naturii erau internaționale, universale. Biologia reprezenta stări de fapt, iar predarea biologiei o relatare despre stări de fapt. Aici se transmitea cunoaştere, care era exactă şi care nu putea fi anulată odată cu un nou sistem politic. Astfel, lumea se lasă şi explicată de la sine.  Inge Lohmark face parte din categoria profesorilor care se axează doar pe predarea materiei, nepăsându-le de emoțiile,problemele elevilor lor. Deşi acțiunea cărții se petrece în mare parte în spațiul şcolar există şi câteva confruntări interioare ale protaginistei. Educată în stilul comunist, Inge Lohmark nu ştie să se adapteze situației actuale, ceea de după căderea Zidului Berlinului. Vede ce probleme au elevii ei, dar nu face nimic ca să îi ajute deoarece dacă i-ar ajuta asta ar înseamna ca ea să devină pradă. 

Cartea poate să fie împărțită în mai multe planuri: prezentul şi trecutul. Prezentul este unul direct, neaşteptat, dezamăgitor, în timp ce trecutul se revarsă peste protagonistă. Într-o oarecare măsură pot să spun că am găsit în trecut câteva trăiri umane pe care le avea Inge Lohmark. Bineînțeles că sentimentele ei sunt biologie şi e normal ca ea să le fi ascuns într-o denumire biologică. Cartea este scrisă la persoana a III-a printr-o manieră destul de schematică: propoziții scurte, dar cuprinzătoare. 

Legat de aspectul ei: cartea are o supra copertă (cea neagră din poză) iar sub ea se află copertă, diferită de supra-copertă(este albă, cu o imagine, mult mai frumoasă ca supra-coperta). Nu conține cuprins (nici nu era nevoie de el). E împărțită în trei mari capitole: Echilibre biologice, Procese ereditare, Teoria evoluției. La începutul recenziei am spus ca în carte se află imagini diverse(despre care se și vorbeşte): liliac, cromozomi, meduze, şi altele.

"- Ei bine. Şi acum, priviți în jur! Totul e gol! Doar două mese. Aici, ştiințele naturii, acolo ştiințele umaniste. Aici faptele, acolo ficțiunea. Aici realitatea, acolo interpretarea."

Acțiunea reuşeşte să surprindă fiind bine scrisă, chiar dacă nu e multă. În multe pagini se vorbește doar despre material predată de profesoară. Protagonista găseşte prin material ei un corespondent în natură pentru fiecare persoană cu care relaționează: elevi, colegi. Pentru ea, totul se reduce la biologie. Omul nu simte, omul este o evoluție. Cu alte cuvinte, omul este alcătuit biologie. Perioada prin care trec elevii ei –pubertatea- nu este uitată, dar nici nu reprezintă un motiv pentru ca profesoara să schițeze vreo emoție umană.

Un lucru care m-a uimit este faptul ca autoarea a terminat facultatea de design. În carte descrie atât de frumos biologia încât mă face să mă întreb dacă în secret nu predă această materie. Reuşeşte să creeze umor prin propozițiile sale, dar totodată reuşeşte să creeze şi emoții.
"Gâtul girafei" este o carte emoționantă, cu sfărşitul ei care m-a lăsat cu un gust amar. Până la urmă, nu se totul se rezumă la biologie.
    

Mulțumesc editurii All pentru această carte!

"Câtă muncă depuneau copacii pentru nişte frunze de care în curând aveau să se despartă. Exact cum făcea ea ca profesoară. În fiecare an, acelaşi joc. De peste 30 de ani. De fiecare dată de la capăt. Cu toții(elevii) aveau să plece într-o zi. Şi doar ea avea să rămână, cu mâinile uscate de la praful de cretă."