Recenzie Unitatea vidului de Anda Gabriela Doliș

Titlu: Unitatea vidului
Autor: Anda Gabriela Doliș
Nr. pagini: 144 
An apariție: 2017
Editură: INTEGRAL

Disponibilă: aici!

Anda Gabriela Doliș, elevă pasionată de cărți, desen și rock japonez, a debutat editorial cu romanul Perspective. Surpriza plăcută, altoită pe tulpina strâmbă a știrilor despre analfabetismul funcțional devastator din rândul tinerei generații.

Florin Saiu, Evenimentul Zilei

Ce surpriză! O elevă din Onești, Anda Gabriela Doliș, născută în 2002, debutează cu un roman, Perspective, bine scris, alert și atrăgător, cum apar rar la noi.

Alex Ștefănescu

Un al doilea roman deja publicat la vârsta de 15 ani poate speria pe orice critic literar! Dar, dacă reușești să-ți înfrângi prejudecățile și citești cartea fără niciun fel de inhibiții, lăsând deoparte felurite alibiuri livrești sau socio-culturale, vei avea un mic șoc. Dincolo de o lipsă de omogenitate a scriiturii, bine studiată, textul nu doar că începe să te seducă progresiv, dar, la un moment dat, ajunge chiar să devină o obsesie work-in-progress. Te învăluie, deopotrivă curtenitor și disprețuitor, dar o face fără ostentație. Citești și ajungi să te întrebi dacă nu cumva ai înnebunit un pic...

Dan-Silviu Boerescu

*Recenzie*

O să încep această recenzie într-un stil necaracteristic mie, pentru că în sine, această carte a fost ceva foarte neașteptat. Autoarea are doar 15 ani (la momentul publicării cărții) și sincer mă așteptam la o poveste scrisă totuși de un copil, și am rămas plăcut surprinsă să observ că nu a fost așa. „Unitatea vidului” este o carte complexă, profundă, căreia trebuie să-i guști și analizezi fiecare cuvânt pentru a o înțelege, este un roman psihologic, bine scris, într-un stil greoi, deloc lejer, dar care te face să îți dorești în permanență să continui. Acțiunea nu este alertă, nu este dinamică, însă are acel ceva al ei. Este fără îndoială șocantă, dar nu pentru că ceea ce se întâmplă trece de granițele „normalului”, ci pentru că fiecare sentiment transpus în cuvinte este dulce în aceeași măsură în care este amar și sumbru. Cartea prezintă în sine un crud adevăr al acestei realități în care ne zbatem, probleme actuale și mai puțin vizate de publicul larg, este o carte despre ce înseamnă să fii adolescent, scrisă de un adolescent, dar care nu este doar pentru adolescenți, este pentru adulți, pentru bătrâni, pentru tineri, pentru toți cei ce doresc să vadă o altă viziune a ceea ce presupune viața prin ochii unui copil ce se lovește de realitate cu fiecare pas, care devine adult.
„Noaptea atinge cel mai înalt grad al simțirii umane.”
„Fantomele și tipele cu păr lung și negru care-ți apar în oglindă nu există. în oglindă te vezi doar pe tine, așa cum ești, dincolo de piele, cu toate temerile și suferințele și aceea este una din cele mai îngrozitoare imagini pe care le poți vedea.”
Personajele sunt puține, însă sunt complexe, atent dezvoltate și dau impresia că sunt cu toții simpli pioni. Odată ce „au părăsit scena”, rămân în culise, exact la fel cum majoritatea oamenilor din viața noastră, vin, trec și rămân doar componente a ceea ce noi numim, Trecut. Albert este un psiholog cu o poveste tragică în spate, ce a trecut prin multe și care are nevoie de foarte multă putere să rămână ancorat în realitate, să-și păstreze sănătatea mintală și totodată să oprească istoria din a se repeta, să salveze o copilă de 14 ani, Edith, de la autodistrugere, să o scoată din prăpastia în care aceasta s-a adâncit și unde se zbate în întuneric. Este un model de putere și frumusețe sufletească, de răbdare, bunăvoință și înțelepciune, este un prieten, un tată și eroul unui copil pierdut. Va reuși oare acesta să o descopere pe adolescenta de 14 ani, să o ajute și să îi ofere cheia spre libertate?

„Unitatea vidului” este un roman despre suferință, despre partea întunecată a adolescenței, iar ca stil de scris, mi-a amintit foarte mult de „Casa cu șapte frontoane”. Este o carte care te obligă să gândești sau să iei altă carte în mână, niciodată la mijloc, este o carte care vorbește liber despre suferință, tristețe, vicii și ceea ce presupune atingerea unei limite și modul în care poți fi salvat sau nu. Nu este o carte veselă, plină de floricele și fluturași, dar este un bildungsroman foarte realist. Nu prezintă un univers paralel perfect, ci, într-un mod elegant, încărcat de metafore și frumos, urâțenia realității în care trăim.
„-Ce părere aveți despre iubire? (...)                                                              -E sursa nebuniei. Fie ea, fie lipsa ei.”
„Dar nici un om nu rămâne om când plânge. Plânsul naște o sensibilitate, se preface în val și aduce profunzimea la malul apei. Iar omul devine înger și zboară. Corpul îi devine ușor, mușchii nu există. Singurii care rămân umani sunt ochii.”
Mi-a plăcut foarte mult această carte, a fost mult peste ceea ce mă așteptam, încă o dovadă că nici o carte nu ar trebui să fie judecată după copertă. O recomand, și în ciuda descrierilor lungi, detaliate, dar îmbârligate, „Unitatea vidului” este o lectură relaxantă și plină de mister.


Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.

4 comentarii:

Cuvinte în noapte spunea...

Foarte frumoasa recenzia! Felicitări!😢❤

Bianca Alexe spunea...

Mulțumesc mult, mă bucur că ți-a plăcut!!^^

Anonim spunea...

Foarte profund -bravo

Bianca Alexe spunea...

Mulțumesc! <3