Recenzie ,,Printre tonuri cenușii'', de Ruta Sepetys

Titlu: Printre tonuri cenușii
Autor: Ruta Sepetys
An apariție: 2014
Editura: Epica
Număr pagini: 309
Disponibilă: aici!

Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei.

V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

                                                            *Recenzie*

,,Printre tonuri cenușii’’ este o carte sensibilă, cutremurătoare, care rascolește minți, pătrunzând până în suflete. Asemenea unei istorii uitate care își transmite secretele prin generațiile următoare, cartea nu numai că tulbură inima cititorului, ci și stă la baza multor întrebări: De ce a trebuit să se întâmple asta?

Mulți oameni au uitat sau nu știu cu cea a venit comunismul: suferința, pricinuită de război. Razboiul nu are milă. În 1939 U.R.S.S. ocupă Lituania. Între anii 1941 și 1953 peste 300.000 de oameni au fost deportați din Lituania. Aceștia au fost tratați precum criminali de război. Dar de ce acești oameni erau luați cu forța din casele lor și trimiși în lagăre(în special în Siberia) sau omorâți? Motivele erau fie mișcări anti-comuniste, fie simple vorbe anti regimului sovietic spuse unor persoane pe care îi considerau prieteni, dar defapt lucrau pentru comuniști.

Titlul și coperta cărții emană tristețe și ne duce cu gândul la speranță. Cu ochii închiși, așteptându-și parcă sentința într-un loc în care ninge, personajul coperții își păstrează demnitatea, nevărsând nicio lacrimă. Frigul iernii, precum și notele cenușii ale acestui anotimp reprezintă puncte importante în acest roman.

Structurat în 85 de capitole, romanul Rutei Sepetys se citește ușor, deși unele părți, precum și cea finală vă vor face să le citiți de mai multe multe ori, vă vor tulbura, vă vor face să scoateți lacrimi din ochi. Ca un mic avertisment pentru cei emotivi: cartea aceasta vă va face sa plângeți.  

Privim întâmplările din ochii Linei. Vocea copilului care narează este una marcată de tristețe. Fata se refugiază prin desenele pe care le face, acestea fiind mijlocul ei de a supraviețui din iadul ce o inconjoară. Speranța cum că familia ei va fi reunită o face sa reziste. Presarată cu pasaje din trecut, cartea ne prezintă două Lituanii: una liberă și una în cătușe.

Cartea ne desprinde din confortul locuinței și ne aruncă în viața Linei, o adolescentă a cărei viață ia o întorsătură dramatică din cauza razboiului. Preț de mai bine de un deceniu din momentul deportării (14 iunie 1941) Lina nu și-a mai vazut chipul în oglindă. Întâmplările prin care trece Lina și familia ei sunt întâmplările prin care au trecut și alți deportați. Tratați inuman, aceștia cerșesc pentru propria viață. Traumatizați zi și noaptea de ceea ce i-ar putea aștepta ziua de mâine, aceștia au totuși puterea interioară de a rezista, suportând frigul, durerea, foametea, bolile, muncile inumane, bătăile din lagăre.

,, Ma agățam de visele mele ruginite, în răstimpurile de liniște. Sub amenințarea cu arma, ma lăsam pradă speranțelor deșarte și îmi dădeam voie să sper din adâncul inimii . Komorov credea că ne tortura. Dar evadam în tacerea din interiorul ființei noastre. Acolo ne gaseam puterea de a rezista.’’

Lina, Jonas, mama lor și Andrius sunt personajele principale ale cărții. Acești copii trec printr-un proces de maturizare brutal, fapt ce îi va marca tot restul vieții. Lina este eroina cărții, are puterea de a depăși momente dure, continuă să spere că totul se va termina bine. Jonas, fratele mai mic al Linei și Andrius, un băiat deportat, preiau figura paternă a tătălui care lipsea din viața Linei. Mama acesteia își protejează copii până la final, neexistand o limită în iubirea pe care o manifestă asupra copiilor ei.

Un eveniment tulbărător din roman îl constituie promisiunea ,,Ne vom revedea,, care se concretizează la un deceniu distanță, accentuând  dramatismul cărții și creând o poveste de dragoste care pur și simplu te marchează, uimește, emoționează.

,,Preotul și-a ridicat privirea, a stropit vagoanele cu apă sfințită și a făcut semnul crucii în timp ce trenul nostru ieșea gara. Ne făcea ultima slujbă religioasă.’’’

Un alt lucru pe care l-am considerat emotionant este partea în care în ciuda faptului că știau că sfarșitul este aproape, aceștia (unii dintre deportați) aveau tăria de a cânta. Și ce mai cântec! Părcă l-am auzit și eu din cutremurătoarele cuvinte scrise pe pagină.

Sfârșitul pur și simplu te distruge emoțional, epilogul si nota autorului fiind de-a dreptul cutremurătoare. După această carte va apărea un film, în decursul acestui an.

Această carte a fost oferită spre recenzare de editura Epica. Mulțumesc!

Abonează-te la blog!

Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.