Cuprinzând o paletă vastă de genuri literare și îmbinând lucrările de nonficțiune cu cele de beletristică, Editura Corint a strâns o colecție impresionantă de opere, de o valoare recunoscută atât prin premiile câștigate la nivel internațional, cât și prin criticile de specialitate primite.
În cadrul colecției „Istorie cu blazon”, coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga, apar două volume așteptate cu nerăbdare de cititorii și iubitorii de cultură: Martha Bibescu şi vocile Europei. Corespondență și Dosar CNSAS 1941-1945, volum editat de Alina Pavelescu, şi Din istoria familiei Ghika de reputatul genealogist Mihai Sorin Rădulescu.
Colecția „Corint Istorie-Autori români”, coordonată de prof.dr. Doru Dumitrescu se mărește cu unul dintre cele mai așteptate titluri de la Salonul de carte Bookfest, Ion Rațiu. Jurnal (Volumul 1), o imagine fidelă şi obiectivă a lumii în care a trăit, o relatare critică despre personajele din jurul său, scrisă dintr-o perspectivă personală, naţională şi internaţională. În aceeași colecție va apărea într-o ediție îngrijită și Niculae Filipescu: Însemnări de Nicolae Polizu-Micșunești.
Pentru pasionații de istorie și politică, Editura Corint va lansa Istoria terorismului, Conversații cu Molotov, cărți care vor îmbogăți colecția de acum consacrată „Corint Istorie”, coordonată de prof. univ. dr. Lavinia Betea.
Pentru cititorii YA, în colecția „Leda Edge”, coordonată de Shauki al-Gareeb, am pregătit un titlu incendiar, Cronicile lui Magnus Bane, un bestseller NY de la celebra autoare Cassandra Clare, cunoscută pentru seriile Instrumente Mortale și Dispozitive Infernale. „Leda Edge” cuprinde o selecție de romane YA și nu numai, de la serii fantasy şi romance, ecranizate sau aflate în curs de ecranizare, la distopii celebre, vândute într-un număr record de exemplare. Printre ultimele apariții: Trei coroane întunecate de Kendare Blake, Și mă întunec de Kirsten White și Întoarcerea, primul volum dintr-o nouă serie a îndrăgitei autoare Jennifer L. Armentrout.
Program evenimente:
25 mai, joi, ora 14.30
1. Lansarea volumului Kreuztanne și sesiune de autografe cu autorul Fate Velaj
„...Creaţia artistică a lui Fate Velaj se rezumă la filosofia sa asupra amintirilor din viitor. Până în prezent, acest gen de gândire a fost proprietatea exclusivă a Hollywoodului.” - Dr. Alfred Gusenbauer, cancelarul Austriei
Invitați:
Fate Velaj, scriitor
Bedros Horasangian, scriitor și eseist
Luan Topçiu, critic literar
Moderator:
Ana Antonescu, director editorial Editura Corint
___
25 mai, joi, ora 17.30
2. Lansarea volumului Istoria terorismului. De la asirieni la jihadiști de Randall D. Law
„Pentru occidentalul obișnuit, terorismul apare fie ca ilustrare a extremismului de stânga sau de dreapta, fie ca manifestare a jihadismului, adică a islamului radicalizat, de matrice preponderant arabă. Este suficient să citim cartea de față pentru a constata că, în realitate, eticheta de «act terorist» poate fi aplicată unei raze geografice, istorice și doctrinare mult mai întinse.” - Teodor Baconschi
Invitați:
Ion M. Ioniță, redactor-șef revista Historia
Ion Duvac, prof. asoc. dr. psiholog
Lavinia Betea, coordonatorul colecției Corint Istorie
Cristian Diaconescu, ministru
Teodor Baconschi, ministru
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie
Partener media:
Radio România Cultural
___
26 mai, vineri, ora 15.00
3. Lansarea volumului Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste de Feliks Ciuev și Viaceslav Molotov
„În conversațiile sale cu poetul și biograful Feliks Ciuev, Molotov oferă o viziune proprie asupra societății și asupra caracterului elitei politice sovietice. Plină de portrete surprinzătoare, pătrunzătoare și memorabile, cartea este o sursă istorică de prima mână. O relatare în stare să hipnotizeze și să înfricoșeze totodată pe cititor.” - Kirkus Reviews
Invitați:
Armand Goșu, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București
Lavinia Betea, coordonatorul colecției Corint Istorie
Bedros Horasangian, scriitor și eseist
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie
___
26 mai, vineri, ora 16.30
4. Lansarea volumului Niculae Filipescu: Însemnări (1914-1916) de Nicolae Polizu-Micșunești
„Dacă veți face o secțiune ideală în lungul sau în curmezișul țării... nu puteți tăia nimic din cuprinsul neamului românesc, fără să se producă o comoție herculeană în cel mai bine zidit dintre toți românii vremurilor noastre, Niculae Filipescu. Dacă printr-un cataclism ar dispărea de pe pământ tot neamul românesc și ar rămâne numai Niculae Filipescu, el, prin personalitatea lui, ar da o idee despre ce au fost românii.” - Barbu Ștefănescu Delavrancea
Invitați:
Doru Dumitrescu, prof. dr.
Irina Ioana Riscuția
Flori Bălănescu, istoric
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie
___
27 mai, sâmbătă, ora 12:00
5. Lansarea volumului Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală și sesiune de autografe cu autorul Mihai Sorin Rădulescu
„Aș spune că în ciuda cataclismului social care a tulburat, a prăbușit România și pe vecinii ei, care a decapitat sistematic clasele foste diriguitoare, supraviețuitoare ale boierilor de odinioară, oameni politici și intelectuali ieșiți din burghezie și elita țărănească, într-o încercare radicală de nivelare în jos, și oricare ar fi durata experienței, poporul român nu-și va pierde calitățile care, la granița Occidentului, aflat între Europa Centrală și Balcani, îl fac să fie unic, de o rezistență de neclintit și ca rafinament intelectual.” – Matila C. Ghyka
Invitați:
Mihai Sorin Rădulescu, istoric
Tudor Teoteoi, prof. dr.
Radu Varia, istoric și critic de artă
Mihai Sorin Rădulescu
Moderator:
Ana Antonescu, director editorial Editura Corint
___
27 mai, sâmbătă, ora 15:00
6. Lansarea volumului Martha Bibescu și Vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945, editat de Alina Pavelescu
Expoziție inedită de fotografii cu Martha Bibescu
Accesorii vestimentare din perioada interbelică, din colecția privată a Ralucăi Alexandra Partenie (prezentare în premieră)
„Prin intermediul unor documente inedite până acum, cititorul acestei cărţi va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepţională: o intelectuală, o cerebrală dar, în acelaşi timp, o fiinţă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul (povestea că grădinarul de la Mogoşoaia zicea despre ea, văitându-se: „Ne omoară cu estetica!”), o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voinţă şi curaj, ştia la fel de bine ce voia şi cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoşoaiei).” - Mihai Brâncoveanu
Invitați:
Dan C. Mihăilescu, critic și istoric literar
Alina Pavelescu, arhivist și istoric
Filip-Lucian Iorga, coordonatorul colecției Istorie cu blazon
Doina Mândru, istoric
Cristina Bazavan, jurnalist
Moderator:
Ana Antonescu, director editorial Editura Corint
Partener Media:
RFI
___
27 mai, sâmbătă, ora 17:00
1. Lansare Jurnal. Volumul I - Începuturile unui exil îndelungat (1940-1945): Ion Rațiu – Lansare de carte
„Aceasta este prima ediție a primului volumul a jurnalului lui Ion Rațiu. Este o imagine fidelă și obiectivă a lumii în care a trăit, o relatare critică despre personajele din jurul său, scrisă dintr-o perspectiva personală, națională și internațională. Nu cred să existe multe alte lucrări similare, fiindcă puțini au trăit o viață ca a lui.” – Nicolae C. Rațiu
Invitați:
Stejărel Olaru, editor
Nicolae C. Rațiu
Doru Dumitrescu, prof. dr.
Cristina Bazavan, jurnalist
Ion M. Ioniță, redactor-șef revista Historia
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie
Partener Media:
RFI
Coperți:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu