Recenzie Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée De Fombelle

Titlu: Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle
Autor: Timothée De Fombelle
Nr. pagini: 272
An apariție: 2016
Editură: YoungArt

Disponibilă:aici!




Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri  ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? Aceasta este adevărata și fabuloasa poveste a lui Joshua Perle.
“Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama
“Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com


*Recenzie*

„Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle” este un roman de aventuri cu adevărat fascinant, care îmbină realul cu imaginarul, creând o punte extrem de greu de traversat între cele două lumi. Totul se îmbină cu o poveste de dragoste imposibilă, dar extrem de sinceră, evenimentele fiind relatate de un observator neutru, martor din întâmplare, naratorul personaj.

Cartea începe asemenea unui basm, ce te poartă cu gândul la poveștile spuse lângă soba bunicii, cu un regat condus de un rege iubit și bun, un prinț răzbunător și o poveste de dragoste dintre o zână si mezinul familiei regale, dar care capătă o întorsătură neașteptată când Iliån, prințul, și Oliå, zâna, sunt exilați în lumea noastră, blestemați. Povestea lor de dragoste este surprinzătoare, amândoi făcând tot ce este posibil pentru a se reîntâlni cu persoana iubită, dar faptul că nu se puteau vedea, iar el nu putea ști de existența ei în acea lume o face cu adevărat fantastică prin imposibilitatea ei, Iliån fiind permanent amenințat cu moartea, venită de pe tărâmul lui, ducând o viață în permanență defensivă și luptând în continuu pentru a ascunde locul de unde provenea față de oameni și față de soldații trimiși cu scopul de a-l ucide, totul fiind pus la cale de fratele său, Iån.

Personajele sunt complexe și prezintă trăsături remarcabile deși viața lor este o continuă fugă, adaptându-se, iubind și apreciind lumea oamenilor, dar având în permanență dorință de reîntoarcere acasă, în numele iubirii. Personajul negativ are un caracter de fier și o voință de neînduplecat și ajunge să-și încalce principiile și să dea tot pentru a-și duce scopul la bun sfârșit, deși asta îl poate condamna la o viață controlată de răzbunare și trăită cu sânge rece.

Povestea celor doi exilați și condamnați la o viață lipsită de iubire este observată de naratorul-personaj, ce își face apariția la începutul și sfârșitul operei, un om normal implicat într-o poveste care nu este a lui, dar care îl mistuie și îl consumă până la aflarea adevărului.

Mi-a plăcut foarte mult această carte, deși nu este printre preferatele mele deoarece povestea a fost unică și specială, fabuloasă, ce m-a făcut să trăiesc frământările personajelor, lupta lor interioară. Am admirat foarte mult curajul celor doi protagoniști, Iliån si Oliå, chiar și pe cel al lui Iån și am apreciat că au pus în evidență prin personalitatea și acțiunile lor fețele unei iubiri adevărate, dar imposibile.
„Dragostea, forța prtătoare de viață. Adica forța care înseamnă și naștere și moarte.”
„Fericirea este dansul acesta în care ne apropiem și ne îndepărtăm, fără să ne pierdem unii de alții.”
„Oamenii de pe vapor se întorceau de la cină. Era aproape miezul nopții. Râdeau. Pentru ei, petrecerea continua. Nu numai eu pluteam între două lumi. Fiecare avea câte un secret, câte o poveste pe care n-o credea nimeni. Se afla oare cineva la bord care să nu fie în stare să jure că a fost îndrăgostit cândva de o zână sau de un prinț surghiunit? Poveștile ne plăsmuiesc.”
„Imaginarul fiecăruia este pentru mine unic și imposibil de duplicat. Un refugiu, un sanctuar intim. În mintea fiecăruia dintre noi – fiare stranii, un ierbar de neamuri minuscule, dar nu suportăm zânele sau spiridușii care se plimbau de la un cap la altul ca păduchii. De ce ai accepta să ți se impună creaturi inventate de alții?”

De asemenea, faptul că personajele trebuiau să trăiască și cu secretul lor, dar trebuiau să se și adapteze noii lor vieți, unde oamenii considerau poveștile simple povești și doar ei știau adevărul, este cu adevărat mistuitor și dă esență cărții. Nimeni nu-i putea înțelege pe deplin. Nici măcar ei.

Aș reciti-o cu drag din nou, fiind o lectură ușoară, dar care necesită atenție și dăruire pentru a-i pătrunde în esență, și deși poate a fost ceva „cotidian”, tema cărții, sau nu, în funcție de viziunea fiecăruia, o recomand.




Abonează-te la blog!
Înscrie-te pentru a primi prin Email toate recenziile, interviurile, concursurile şi orice articol scriem noi pe blog. Dacă nu îţi place, te poţi dezabona ulterior.

Niciun comentariu: