Titlu: Noumenoir
România anului 2085 este împărțită aproape în totalitate în cei care fac literatură și cei care o judecă. În fosta mănăstire de maici transformată în hotel pentru scriitorii exilați care nu mai pot scrie, „A nus Dei“, fostul scriitor Radu Lenea își duce traiul prin crâșmele de la ultimul etaj, chinuit de insomnie și dependent de droguri distilate din figuri de stil. Pacea îi este tulburată într-o seară în care Lizaveta Markov, una dintre femeile fatale ale hotelului, îi dă în grijă un manuscris secret care poate schimba radical cursul istoriei. Prizonier în vâltoarea tragediilor, prins în bătaia focurilor și hăituit de înspământătorii Kritikos, gangsteri ai Secretariatului de Critică al lui M. Nămolescu și mâna sa dreaptă, Khan Kristos Kanacke, Radu Lenea se hotărăște să scoată manuscrisul din hotel, chiar cu prețul identității sale. Manuscrise secrete, organizații clandestine, urmăriri și crime, sex și umbrele unor iubiri sunt ingredientele acestui delir literar în care nimic nu este ceea ce pare.
*Recenzie*
„Noumenoir” m-a atras în primul rând datorită descrierii și coperții. Mi s-au părut foarte interesante numele alese de autor pentru persoanajele sale: Radu Lenea și Knan Kristos Kanacke. Subiectul cărții mi s-a părut cam ciudat dar am încercat totuși. Mi-am zis ”O țară plină de scriitori și critici. De ce nu?” Așa că am citit și pot spune că această carte nu se numară printre preferatele mele. În plus, pe la jumătatea cărții lucrurile au devenit foarte ciudate.
Lisaveta Markov îi dă lui Radu Lenea un manuscris. În hotel ei nu aveau voie să scrie cărți și le era interzis să părăsească hotelul, cei ce încercau să evadeze fiind uciși pe loc. Toată acțiunea cărții este pusă pe principiul ”Trage și întreabă după.”
”Noumenoir” are și puncte forte dar și puncte slabe. Acțiunea a fost interesantă, dar întreruptă de prea multe explicații. Nu a fost genul de lectură la care m-am așteptat atunci când am citit descrierea.
Personajele au fost structurate și descrise foarte bine. Autorul a reușit să surprindă esența lor și să o transmită prin cuvinte bine alese.
Un lucru care nu mi-a plăcut deloc în această carte a fost faptul că nu există alineate. Dialogurile nu sunt delimitate de descriere. Cred că acest lucru face cartea greu de citit. Pentru mine a fost derutant să deschid cartea și să caut pasajul la care rămăsesem cu cititul pentru că nu aveam niciun punct de reper. Toate paginile erau identice.
Cum am mai spus, personajele mi-au plăcut și cred că într-un alt context aș fi putut să le înțeleg mai bine acțiunile. Radu Lenea mi s-a părut la început un bărbat copleșit de tot ce se întâmplă în viața lui, dar pe parcursul acțiunii pot spune că el ”a luat taurul de coarne” și a depășit obstacol cu obstacol.
Îi voi da acestei cărți doar trei stele deoarece nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele și simt cumva că am pierdut timp prețios citind-o. Poate că nu a fost momentul potrivit pentru mine să citesc ”Noumenoir” sau pur și simplu nu am înțeles-o eu, dar părerea mea este că acestei cărți îi lipsește ceva.
Abonează-te la blog!
