|Titlu: Fata de la Nord de Ziuă
|Autor: Alexandru Voicescu
|Anul apariţiei: 2016
|Editura: Herg Benet
|Număr de pagini: 270
|Disponibilă: aici!
După moartea tragică a soției sale, Gérard – un profesor francez de istorie a artei – decide să se retragă o perioadă în nordul îndepărtat al Europei. Liniștea pe care o caută în meditație printre fiordurile Norvegiei este întreruptă de întâlnirea accidentală cu o tânără ce urmează cursurile unei stranii școli locale de fotomodele, a cărei deviză este „Sine Anima”.
*Recenzie*
Îmi doream sa citesc această carte de ceva timp și am fost foarte fericită când am primit-o. Începutul cărții m-a surprins puțin pentru că după ce am citit descrierea de pe spate mă așteptam la ceva diferit, dar pe parcursul lecturii, lucrurile păreau să le lege tot mai strâns, destinele personajelor căpătau sensuri noi și începeam să înțeleg ce se întâmplă. Dacă aș spune că am înțeles acțiunea înainte de terminarea ultimei pagini, aș minți.
Gérard, afectat de moartea soției sale, își caută liniștea în îndepărtata Norvegie. Nu poate uita vocea soției sale și vrea ca durerea pe care o simte să dispară. Vrea sa fie liber. Personajul principal feminin nu are un nume. Ea e Fata. Doar Fata. Numele ei îi este revelat cititorul abia la finalul cărții.
"În chiar acea ultima clipa, își reaminti numele, numele Fetei, numele lui Mome, și îi plăcu numele ei, îi plăcu..."
Fata îl salvează pe Gérard de la moarte și îl aduce la Colegiul Angelo, școală exclusivista pentru viitoare fotomodele. Școala admite doar fete ce au trăsături extrem de frumoase.
Am înțeles că ceva e greșit cu acea scoala când Gérard a remarcat că nu există ferestre acolo și că lumina este în totalitate artificială, mult mai strălucitoare decât orice altceva văzut până atunci.
Am observat că protagoniștii nu își cunosc numele, dar ei simt că trebuie să se întâlnească. Spiritele lor se caută neîncetat, ceea ce sugerează și faptul că romanul este unul de dragoste.
Când Gérard încearcă sa părăsească perimetrul școlii descoperă că timpul nu este așa cum ar trebui să fie și ajunge în Paris, mai exact în anul 1931. Mome trăiește în Paris și este conștientă de puterea ei de a citi sufletele oamenilor. Își dorește libertate, vrea sa își răscumpere greșelile din trecut și pentru a reuși acest lucru hotărăște să îl ajute pe Contele de Vieux și pe prietenul acestuia.
”Fata nu mai auzea. Simțea cu intensitate o lmină venind dinspre briciul pe care îl ținea în palmă. Lumina creștea, devenea din ce în ce mai vie, până se transforma într-un alb incandescent.”
Povestea lui Mome și a lui Gérard este una de dragoste. Ei găsesc împreună calea spre fericire, cale ce este pavata cu suferințe, pierderi și nenumărate mistere. Descoperă că pentru a găsi liniștea unul alături de celălalt trebuie să găsească bucățile lipsă din sufletele lor și sa le rearanjeze pentru a fi din nou compleți.
Cartea este bună. Asta pot spune sigur. Mi-a plăcut felul autorului de a scrie. Deși a folosit narațiunea în procent de 90%, nu m-am plictisit. Personajele sunt complexe, misterioas, având secrete teribile și sunt dispuse să facă orice pentru a-și duce la îndeplinire planurile, chiar și să rănească oameni nevinovați.
Nu m-am așteptat la acel final, nu m-am așteptat nici la mare parte din acțiune, ceea ce nu poate însemna decât că Alexandru Voicescu este un scriitor talentat care știe să creeze o lume plină de labirinturi fizice și mentale.
2 comentarii:
Am citit numai pareri bune. Desi nu este genul meu sunt tentata sa ii dau o sansa cartii :)
felicitari pentru recenzie
Trimiteți un comentariu