Titlu: Palatul Chelfanelii
Autor: Pascal Bruckner
Nr.pagini: 119
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Disponibil aici !
Autor: Pascal Bruckner
Nr.pagini: 119
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Disponibil aici !
"Atracţiile erau repartizate pe etaje după cum urmează:
– La etajul întâi, se trage de urechi.
– La etajul al doilea, se dau perechi de palme.
– La al treilea, copiii sunt puşi la colţ.
– La al patrulea, drăcuşorii întind unor adulţi nostalgici degetul cel mare pentru a fi supt şi unghiile pentru a fi roase cu nervozitate.
– La al cincilea, se administrează câte o bătaie la fund cu palma şi se distribuie şuturi.
– La al şaselea, se ciupeşte pielea şi se trage de păr.
– La al şaptelea, se distribuie jordii.
– La al optulea, li se aplică îngeraşilor câte o sărutare sonoră şi udă. N-au dreptul să se şteargă.
– La al nouălea, sunt lovite degetele şi extremităţile cu o riglă de lemn sau de fier.
– La al zecelea, se aplică cravaşa pe părţile cărnoase."
Am citit aceasta carte destul de repede pentru ca este scurta, usor de parcurs si mi-a placut foarte mult, asa ca am citit mai repede. Cartea prezinta poveste unui stat, situat "undeva intre Elvetia, Franta, Germania, Asia si Africa" unde presedintele, singurul om cu putere de decizie, interzice lovirea copiilor de catre, parinti, bunici, unchi, mastusi sau cadre didactive, sub amenintarea unor pedepse majore. Copii, totusi nu pot sa ramana nepedepsiti, pentru ca asta ar insemna haos si dezordine, asa ca presedintele construieste un palat, organizat in 14 etaje, unde copii vin de 2 ori pe luna, obligatoriu, cu scopul de a primi corectii. Fiecarui etaj ii este repartizat un mod de pedepsi copii. Copii insa incep sa se transforme in mod negativ, fiind toata ziua rautaciosi, asa ca parintii incep sa se revolte, odraslele incep sa se revolte cu speranta ca vor schimba ceva.
Transmitand un mesaj profund, acest roman este usor de parcurs datorita faptului ca este scris ca un basm, scriitorul folosind un vocabular specific unui copil, fara cuvinte grele sau situatii de neinteles. Pascal Bruckner creeaza o actiune interesanta si reuseste sa surprinda aspecte pe care oamenii le ignora. Setea de violenta, coruptibilitatea persoanelor, lipsa oricarui sentiment de vina sau mila transforma oameni educati, respectati in niste animale cu sange rece. Furia ascunsa adanc in sufletele oamniilor se revarsa peste niste copii si astfel oameni respectabili se transoforma in niste bestii. Stilul copilaros de a scrie, cu o tenta umoristica, iti aduce deseori zambetul pe buze, dar cand vezi suferinta copiilor si a parintilor, iti dispare imediat.
Un lucru interesant la aceasta carte, este ca singurele nume mentionate sunt ale celor doi copii, Matthieu si Baptiste, Ei sunt practic personajele principale, alaturi de Presedinte. Caracterul copiilor este slab conturat, accentul punandu-se mai mult pe Presedinte, pe modul sau de gandire si deciziile stupide luate de dansul, care reuseste pe parcursul carti sa atraga ura celui care citeste. El are un comportament ridicol, dovedindu-si tirania cu fiecare pagina in care apare, aratand cat de incompetent este. Datorita personalitatii ciudate a Presedintelui, deseori razi , mai ales cand isi tine discursurile amuzante, incercand sa repete fiecare cuvant, inlocuit cu un sinonim. Un aspect care nu mi-a placut este faptul ca dialogul nu prea este prezent decat rareori si as fi vrut sa ii inteleg mai bine pe Baptiste si Matthieu.
„Dragii mei concetațeni și concetățene, scumpii mei, iubiții mei, îngerașii mei și puișorii mei. în seara aceasta,la sfârșitul acestei zile, sunt aici și mă prezint cu scopul de a vă vorbi, de a vă întreține despre o chestiune hotărâtoare, despre un subiect de cea mai mare însemnătate.” – La etajul întâi, se trage de urechi.
– La etajul al doilea, se dau perechi de palme.
– La al treilea, copiii sunt puşi la colţ.
– La al patrulea, drăcuşorii întind unor adulţi nostalgici degetul cel mare pentru a fi supt şi unghiile pentru a fi roase cu nervozitate.
– La al cincilea, se administrează câte o bătaie la fund cu palma şi se distribuie şuturi.
– La al şaselea, se ciupeşte pielea şi se trage de păr.
– La al şaptelea, se distribuie jordii.
– La al optulea, li se aplică îngeraşilor câte o sărutare sonoră şi udă. N-au dreptul să se şteargă.
– La al nouălea, sunt lovite degetele şi extremităţile cu o riglă de lemn sau de fier.
– La al zecelea, se aplică cravaşa pe părţile cărnoase."
*Recenzie*
Transmitand un mesaj profund, acest roman este usor de parcurs datorita faptului ca este scris ca un basm, scriitorul folosind un vocabular specific unui copil, fara cuvinte grele sau situatii de neinteles. Pascal Bruckner creeaza o actiune interesanta si reuseste sa surprinda aspecte pe care oamenii le ignora. Setea de violenta, coruptibilitatea persoanelor, lipsa oricarui sentiment de vina sau mila transforma oameni educati, respectati in niste animale cu sange rece. Furia ascunsa adanc in sufletele oamniilor se revarsa peste niste copii si astfel oameni respectabili se transoforma in niste bestii. Stilul copilaros de a scrie, cu o tenta umoristica, iti aduce deseori zambetul pe buze, dar cand vezi suferinta copiilor si a parintilor, iti dispare imediat.
Un lucru interesant la aceasta carte, este ca singurele nume mentionate sunt ale celor doi copii, Matthieu si Baptiste, Ei sunt practic personajele principale, alaturi de Presedinte. Caracterul copiilor este slab conturat, accentul punandu-se mai mult pe Presedinte, pe modul sau de gandire si deciziile stupide luate de dansul, care reuseste pe parcursul carti sa atraga ura celui care citeste. El are un comportament ridicol, dovedindu-si tirania cu fiecare pagina in care apare, aratand cat de incompetent este. Datorita personalitatii ciudate a Presedintelui, deseori razi , mai ales cand isi tine discursurile amuzante, incercand sa repete fiecare cuvant, inlocuit cu un sinonim. Un aspect care nu mi-a placut este faptul ca dialogul nu prea este prezent decat rareori si as fi vrut sa ii inteleg mai bine pe Baptiste si Matthieu.
Dincolo de amuzament, Pascal Bruckner arata latura urata a oamenilor, te face sa te trezesti la realitate, sa observi cum poate ajunge o societate condusa de oamenii care nu trebuie, sa realizezi o introspectie la finalul cartii si sa iti iei cateva minute pentru a asimila ce ai citit. Sensul povestirii este vazut clar la final, cand iti dai seama ca nu este nicidecum un pamflet. Creand o o lume tragi-comica, autorul iti ofera un roman psihologic, usor dar profund, te impresioneaza cu originalitatea sa, iti trezeste sentimente de compasiune pentru copiii batuti, dispret pentru oamenii violenti si bucurie ca ai citit aceasta carte.
3 comentarii:
Sincer, nu am citit romanul, dar mi se pare o idee destul de interesanta. Nu inteleg, totusi, de ce unii oameni isi doresc sa isi bata copii, sa le ofere suferinta pentru educatie. Cand, in schimb, e intr-un fel destul de logic, ca, copii devin mai rautaciosi. Copilul copiaza comportamentul parintilor.
Chiar vreau să citesc această carte :)
Mi-ar plăcea foarte mult să citesc această carte!
Trimiteți un comentariu